Investitori de mare clasă din Ţara Cantoanelor ghidonau o afacere în Ţara Haţegului. Lucrurile mergeau ţais, cu precizia unui ceas elveţian, până a intrat în poveste elementul autohton, un românaş deştept pe post de director.
Ca un făcut, de îndată ce s-a ocupat rumânul de investiţie, gheşeftul s-a transformat în şmen.
Se aude că omul este cercetat penal, dar a avut grijă să spargă toate piţulele aşa că procurorii o să-i ia boii de la bicicletă.
Şi apropo de bicicletă, conţăranii noştri care-şi puneau toată nădejdea că o să prindă unul din cele 250 de locuri de muncă n-au decât să mai sufle-n drâmbă un timp.
Mica făbricuţă a rămas pe moment orfană de investitorul strategic.
Şi aşa a apărut încă o poveste care explică de ce ne ocolesc investiţiile străine.