Trăia odată prin părţile judeţului Hunedoara un mare tehnocrat cu ambiţii politice pe măsură. Era trandafiriu cu limba de lemn ruptă din trunchiul preşedintelui Ion Iliescu. Zicem că „trăia” fiindcă în zilele noastre el doar vieţuieşte, fără biografie, ca râma.
Te doare Mintia ce putea scoate specialistul din puţul gândirii când era în urcuş pe scara socială.
Şi când nimeni nu-i mai ajungea la nas, omul nostru a şterpelit o invenţie pe care a vândut-o apoi firmei de stat ce i-a fost în stăpânire ani la rând. După ce a scăpătat s-a dat pe faţă şi golănia cu invenţia.
Acum e nevoit să restituie banii încasaţi necuvenit.
Şi culmea prostiei, invenţia furată nici nu era invenţie în toată puterea cuvântului spre amuzamentul energeticienilor cărora le-a dat, savant, lecţii de bune practici. Cum zicea odată criticul literar Lucian Raicu: „Domnilor, nu vi se pare că folosim prea puţin cuvântul prostie?”
