Cică unui bişniţman public-privat de pe drumul huilei i s-ar apropia funia DIICOT de mustărie. Locul, spun cunoscătorii, este casa păcatului în metropolă.
Când nu intră pe nas, necuratul curge pe gură şi toate încep să se învârtească tot mai iute, la fel ca afacerea omnivorului până acum.
Vremurile însă se schimbă. Cei care cunosc tendinţele spun că omul se mai ţine doar de un capăt de aţă. Pe ea stau agăţate câteva DVD-uri în care onorabili cetăţeni în costume albastre cu caşchetă dansează din buric suiţi pe nişte boxe din care urlă melodia aia cu „Ce bărbaţi erau odată…”.
Publicul spectator aşteaptă acum să vadă finalul meciului.
Sunt posibile doar două situaţii: bişniţmanul suie pe net DVD-urile, iar costumele albastre îl saltă sau bişniţmanul rămâne liber şi se uită singur la filme.
Remiza e exclusă.
