Baronii care au fost ejectaţi de la putere se poartă ca nişte babe sulemenite cu pretenţii de fete mari. Ar vrea să rămână branşaţi la vechile interese financiare prin deconcentrate, dar să şi pară în ochii lumii drept aprigi contestatarii ai guvernării de acum.
Şi pentru că nu au sânge-n instalaţie să sară la gâtul adversarilor, plătesc vuvuzele de meserie să facă opoziţie în locul lor.
Trompetele se execută, dar pe bani. Nu mulţi. Astfel, devine mai profitabil să întreţii un reclamagiu care face vocalize în locul tău, decât să dai pe goarnă şi să te faci om cumsecade, departe de banul public. Se aude că un şef de partid primeşte regulat epistole cu inventarul reclamaţiilor şi nota de plată pentru serviciile prestate de „colaboratori”. Face plăţile şi pozează în omul păcii. Prieten şi de omenie cu toată lumea.