Era o cutumă printre primarii mai răsăriţi: să nu-l vămuieşti la sânge pe cel ce-ţi face locuri de muncă în comună. Peste minim zece slujbe nu mai iei zeciuiala la pomelnicul aprobărilor, cristelniţa ei de şpagă.
Că nu se ţin de legământ, se vede de la prima poştă. La ţară rar mai găseşti de lucru cu ziua, de-cum lefegiu cu normă-ntreagă.
Într-o staţiune comunală, cu vaţă-de-viaţă, primarul primise vestea cea mare: un investitor vrea să dea de lucru la 200 de şomeri. Primarele a cântărit oferta, a chibzuit şi a dat cu sec: Cinci mii. Lei. Noi. Nu, mă, nu avizele – dania. Şpaga cum zic beliţii pe la ziare.
Nu se ştie cum s-a terminat povestea, dar locuri de muncă nu au răsărit pe islazul cu ape termale.
