10.7 C
Deva
joi, martie 27, 2025

Alin, basculează Bena!

de Sorin Ovidiu Bălan

sorin_ovidiu_balanSunt mai mult decât bucuros să constat că începutul colaborării mele cu confraţii de la cotidianul de faţă, nu a trecut deloc neobservat de colegii de breaslă din presa hunedoreană. Simbriaşi de prin tot felul de redacţii, dar şi indivizi care nu mai au redacţii şi au devenit jurnalişti virtuali pe tot felul de reţele de socializare, îmi acordă o nesperată atenţie. Zilele trecute, un anume Chioru Corectoru m-a atacat pentru că nu i-a plăcut de un reportaj de-al meu. L-am provocat să-şi dezvăluie identitatea. Sunt gata de o polemică. Dar nu cu virtuali fără identitate. Între timp am aflat că domnul Chioru Corectoru este de fapt o doamnă. O doamnă căreia reclamele la tampoane nu-i mai spun nimic. Aşa am găsit şi explicaţia postării criticii domniei sale. Când soţul pune mâna pe curul tău ca pe clanţa de la bucătărie, nu ai alta de făcut ca să nu te sinucizi, decât să-ţi verşi frustrările pe blog. Îmi pare rău, dar îmi retrag provocarea, doamna Chioara. Nu polemizez cu doamne ale căror şolduri sunt modelate de menopauză.

Şi pentru că tot a venit vorba despre şolduri. Un alt individ cu nume de remorcă de basculantă, Bena, se ia şi el de mine. Tot în spaţiul virtual, că redacţie, deocamdată, nu are. Postează adică o fotografie în care eu mă aflu în braţe cu o dansatoare de bar. Dedesubt scrie că sunt un: „monument de înaltă trăire culturală”. Ce nu ştie Alin Basculantă este că fotografia are cam doisprezece ani de când a fost făcută, se găseşte demult pe Internet şi a apărut la vremea respectivă în câteva ziare centrale. Iată istoria ei. La vremea când „Brigada mobilă” a împlinit cinci ani de când era pe sticlă, s-a organizat o recepţie la unul dintre restaurantele bucureştene. Cum se întâmplă la astfel de evenimente, se fac şi farse. Colegii de la „Naţional tv”, în cârdăşie cu câţiva jurnalişti de la „Libertatea” au pus la cale următorul scenariu: după miezul nopţii, lumina se stinge şi ospătarii vin, aşa cum se întâmplă de regulă la aniversări, cu un tort purtat pe un căruţ. Tortul, uriaş altminteri, era de fapt din carton şi numai în vârf avea puţină frişcă şi cinci lumânări. Înăuntru, ghemuită, se afla dansatoarea din fotografie, îmbrăcată cu o părere de uniformă de poliţist. Că era vorba despre „Brigada mobilă”, de. Eu trebuia să merg să sting lumânările, moment în care fata sărea din tort, eu eram împroşcat cu frişcă pe faţă, iar ea începea să danseze. Capul răutăţilor a fost vechea mea prietenă Alina Nicolae, producătorul general de la „Ntv” la vremea aceea, acum producător general la B1 tv. Scenariul a decurs întocmai. Eu am suflat în lumânări, fata a sărit din tortul de carton, frişca a trecut cam pe lângă mine pentru că pe vremea aceea eram mult mai slab decât acum, după care dansatoarea şi-a făcut numărul. Număr care cuprindea şi dansul cu mine, dar şi cu câţiva alţi invitaţi, care de care mai serioşi. Dacă aţi fi avut, domnule Alin Bena, priceperea de a vă documenta până la capăt, aţi fi descoperit ştirea şi fotoreportajul (adică mai multe poze de la acelaşi eveniment) în „Libertatea” şi „EvZ”. În rest, domnule Bena, văd că sunteţi îngrijorat în privinţa mea, pe unde caut eu răspunsul la întrebările: „Unde s-a pişat Cioacă” şi „Unde este Elodia”. Vă dau o veste în exclusivitate, domnule Bena. Am găsit-o pe Elodia. Este pe flota lui Băsescu, adică şeful de partid al celui căruia îi lingeţi dumneavoastră clanţele pe aici, (C)Oliviu Dorin Gligor, despre care am demonstrat zilele trecute că a fost incompatibil şi am să-mi iau bilet la strapontină să mă uit cum îl sparge ANI la dinţi.

În încheiere, vă rog să-mi permiteţi un sfat, domnule Bena. Vine „Ziua îndrăgostiţilor”. Lăsaţi blogul, că tâmpeşte şi încercaţi cu femei. Vă asigur că e mult mai bine. Iar dacă sunteţi timid, vă fac eu cunoştinţă cu doamna Chioara Corectoarea, că tot aveţi ceva în comun. Chioară cum e, poate nu vă vede bine şi iese ceva. Că Sfântul Valentin e darnic şi cu chiorii, şi cu proştii.

 

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/