Călin Popescu Tăriceanu, liberalul care a pierdut cu ciudă și plin de resentimente puterea în PNL, în favoarea lui Crin Antonescu, după o dispută internă bazată în parte pe viscere, cel care a strâns în brațe social-democrația în cea mai nevertebrată formă de demagogie politică, și-a împlinit visul ultim: acela de a avea un partid în care El să fie Acela. A încropit Partidul Liberal Reformator – mimetism pe nume, în „pod de flori”, cu frații de peste Prut, care au și ei un PLR, dar nicicum cu idealuri comparabile -, pe o schemă constructivă în care a înghesuit peneliști supărați că li s-a luat ciolanul și, unii, fac curte la organele de anchetă, dar și o tufă ecologică de apartament în verde palid. A făcut ditamai congresul și, judecând după marea adunare pe care a făcut-o, din nimic s-ar fi ridicat, peste noapte, un partid uriaș – o înghesuială de imagine care păcălește doar analfabeții politic. Cum a devenit acela, s-a cățărat și în poziția de candidat la alegerile prezidențiale, unde știe că nu va câștiga, dar poate vinde scump sprijinul pentru Victor Ponta, sprijin care îi poate asigura o funcție sănătoasă, în perspectiva în care social-democrații dau lovitura.
Reforma liberalismului despre care vorbește Tăriceanu e o gogoriță puerilă, în condițiile în care liderul PLR a adoptat o atitudine de sclav pe plantația puterii social-democrate, pentru a rămâne în cărțile politicii la vârf. Acoperirea trâmbițată, aceea că doar el mai susține idealurile USL la care ar fi visat alegătorii în 2012, e apă de ploaie: relația Tăriceanu-Ponta nu are nimic cinstit politic în ea, ci fixează doar interesele strict personale ale proaspătului „reformator”.
Să-i amintim cameleonului Tăriceanu o declarație de la începutul lunii iunie 2010: „Soluţia Iohannis mi se pare potrivită, văzându-l pe acesta un foarte bun candidat pentru Preşedinţia României. Deodată am da funcţiei prezidenţiale dimensiunea corectă şi conturul corect. Cu alte cuvinte, un preşedinte echidistant, neangajat faţă de un partid politic, un preşedinte care nu are o miză politică pentru partidul din care provine – cum am văzut cu precădere în ultimii şase ani că s-a întâmplat.”? Nu-i mai amintim.
