Speram că întoarcerea la iubirea dintâi- despre cronica de fotbal e vorba, nu vă gândiți la alte ălea!- să-mi fie opintită de vreun succes, de o perspectivă care să reașeze fotbalul nostru măcar în ogașele trecutului deja cam îndepărtat… Speranță pe jumătate împlinită. Adică, după eșecurile reprezentantelor noastre în cupele europene- îndeosebi al CFR-ului clujean, mai mult decât rușinos, dar nici FCSB, Vitorul și Craoiva nu au făcut cine știe ce pe-acolo și pe-acasă-, așteptam ca Naționala… seniorilor să se ridice deasupra lor. Teoretic, avea și cadrul oficial de demonstrație. Actuala invenție a UEFA, Liga Națiunilor, competiție mai mult comercială decât de performanțe, care nu dă certitudini, titluri și glorie, ci cel mult promisiuni, probabilități și ceva bani de cheltuială. Dar, practic actuala selecționată- care poartă foarte bine imprimată atitudinea, puterea în joc, cerbicia cum ar veni, mentalitatea, în două cuvinte: personalitatea secționerului Cosmin Contra- și-a dovedit limitele. Atâta poate ! Joacă, nu intră pe gazon gata înfrântă, ca în „stagiul lui Daum”. Ba, chiar are tupeul de a reveni după ce este condusă, ori să reziste în inferioritate numerică. Iar în meciurile cu Serbia a dat exact măsura valorii sale. Mai mult nu trebuie să așteptăm de la cest grup. Doar, cel mult maturizarea celor 4-5 jucători din „fabrica” lui Hagi- R. Benzar, R. Marin, Toșca, Băluță și Drăguș, ambii de 19 ani-, Hagi care l-a recondiționat și pe Țucudean, lăsat singur în bătălia din careul sârbilor de câte doi metri!
Cum spuneam, selecționerul Cosmin Contra a readus fotbalul, jocul combinativ, cu idee și strategie la Națională. Iar schimbările pe parcursul meciului, cu mutări câștigătoare-, precum scoaterea lui Mitriță, care nu-și găsea loc pe terenul din Vilnius, cu Maxim, marcatorul unui gol victorios- sunt caracteristice doar antrenorilor mari. Selecționerului nu i se poate reproșa nici necâștigarea partidei cu Sebia ca fiind din cauza lui Tamaș! Nu Tamaș n-a marcat golul necesar, ci… domnșoara Stanciu, care a lăsat golul pe seama lui Țucudean, deși antrenorul nu-i ceruse asta. I se mai poate imputa selecționerului, eventual, începutul ezitant la Ploiești, cu Muntenegru, unde nu apelase la… viitor. Poate… Nu trebuia să mai așteptăm, conform păcătosului nostru destin, pe care ni-l facem singuri păcătos, și-n alte domenii, nu așteptăm jocul altor rezultate, cu rugăciuni să piardă Serbia un meci și noi să câștigăm două.
De aceea rămân resemnat că măcar selecționații au încercat, au vrut, au luptat, dar mai mult nu pot. Astea-s limitele lor, și aici nu mai e de vină selecționerul, ci exclusiv starea precară a cluburilor și centrelor de copii și juniori, valoarea submediocră a fotbalului românesc, lăsat nouă moștenire de marii dregători Mircea Sandu și Mitică Dragomir.
Cronica Sentimentală. Oricum, mai bine cu Contra selecționer!
