Regăsesc într-o cutiuță de argint mătuit de trecerea vremii, a sufletului meu călător, tot mai des, amintiri nostalgice, de fapt vise și visări legate de călătorii nefăcute decât cu gândul… Ziceam tot mai des și am explicația. Sunt fascinat de viața dincolo de Marile Lacuri, americano-canadiene, de Canada adică. O țară cât un continent, a doua ca întindere după Rusia, dar cu o populație ceva peste o Românie și jumătate, dacă toți românii ar fi acasă… Inclusiv cei din Canada…
Este de-a dreptul uimitor să aflăm că de visul canadian a fost ademenit şi I.L. Caragiale, după cum afirmă Constantin Stoiciu în „Romanul reîntoarcerii”. Astfel, într-o conferinţă din 1909, Caragiale se simţea ispitit să fugă în Canada, unde „cu munca braţelor mele… să-mi câştig existenţa în mod onorabil”…
În anii de sfârșit ai socialismului… nebiruitor, sfârșit care se resimțea tot mai vizibil pe lângă noi, dar, ca-ntotdeauna, într-un final, și românii și-au dat seama că se schimbă câte ceva, cum se schimbă și-n prezent, zi de zi, nu chiar cum ne dorim și cum ar fi logic, ci mai greoi, cu multe opinteli și of-uri , cu năduf și spaime, cu bârfe și prigoniri, chiar priponiri, dar tot se schimbă, se va urni pietroiul care ne leagă ancestral de glie. În acei ani, migrația spre Canada era chiar mai furibundă decât la vremea lui Caragiale. Ba, la un moment dat, în anii 90, am numărat aproape 30 de tineri, mai mult sau mai puțin cunoștințe personale, de-aici, din Deva, care au luat drumul înfloritorului tărâm. Și nu mă gândesc la antrenorul Teodor Pop. Care, în timpul crizei alimentare veritabile de la finele anilor 80, a comandat la Europolis, vorba lui Jean Bart, adică Porto Franco – Sulina, un colet cu 10 kg de alimente care să-mi fie expediat le Deva. Dar, până aici, locul a 3,250 kg de cafea, zahăr, dulciuri a fost luat de o cărămidă. Pe care o păstrez în… onoarea Poștei Române. Mai des mă gândesc la fiul bătrânului meu prieten Nae. Care a zburat cu un avion rusesc pe ruta Moscova-Havana, cu escala de alimentare la Gander. Unde a cerut azil primului polițist văzut. Și a primit. Iar azi e un om de creație într-o mare companie din Toronto…
Un documentar despre un orășel canadian, al cărui nume nu l-am reținut, nedându-i importanță, unde oamenii obișnuiesc să-și scrie un gând pe frontonul casei, de pildă: „Dacă ești deștept, de ce nu ești bogat?”, mi-a revenit în minte zile trecute… Și, din ce mai aflu despre devenii cunoscuți, constat că, dacă nu sunt chiar ceea ce înseamnă bogați, sunt cel puțin de o sută de ori mai aranjați decât colegii lor rămași acasă. Deși grădinița, școala, facultatea pentru copiii lor născuți acolo nu sunt gratuite. Nici sportul, artele, cultura…
Oare gândul înscris pe o casă dintr-un orășel canadian se referă la românii care au rămas acasă?!! Deștepții sunt plecați. Acasă au rămas… bogații! Casele lor nu sunt… case, ci palate mai mari decât școlile. Priviți-l pe Vanghelie! După ce a făcut avere ca salariat al statului, acum reclamă o doică, dintre alte trei, că i-a furat ceasuri de mare valoare, bijuterii și bani. Iar legendarul Leo, care cheltuie mii și sute de mii de euro pe mașini, ceasuri și rapandule negociate le televizor, reclamă și el niște furturi… Și lista cu bogați o puteți continua, însă vă trebuie cam două coli ministeriale pe care să scrieți…
Bogații României nu sunt deștepții! Sau, hoții sunt deștepții noștri?
