„Leul de Aur” din Sebeș era, într-un trecut destul de îndepărtat (funcționează din 1417) cam ceea ce azi se numește… mall. La sradă- un restaurant pe vremea economiei private, deasupra, la etaj adică, cu intrarea printr-o poartă cu boltă, existentă și azi, bolta, mai puțin poarta, deasupra, ziceam, era o sală de spectacole. Cu scenă și scaune de lemn pentru spectatori. Scenă pe care, la sfârșit de an liceul nostru, care se numea Școala Medie Mixtă Sebeș, își prezenta spectacolele de încheiere a anilor școlari- de obicei piese de teatru, preferabil istorice. După radioficarea localității, cu stație proprie de emisie și cu niște difuzoare agățate în peretele bucătăriei sau unde dorea locatarul, ne făcea plăcere să plecăm de pe scenă așa ecchipați și machiați, cum se putea pe-atunci, direct la studioul radio unde mai… jucam o dată piesa, dar fără spectatori; numai pentru ascultători… La acea stație, mai târziu, când au început să fie difuzate și știri politice de propagandă pro-sovietică și antiimperialistă, în fiecare dimineață auzeam la difuzorul din bucătărie, înainte de a porni spre școală, vocea baritonală a unui crainic tare oțărât clamând lozinca „Jos cu anglo-americanii și englezii !” Și-apoi, la școală, ne distram pe seama ei și a crainicului… Mai în interior, vara funcționa o grădină de vară și o popicărie. Unde, când eram mai mici, ne băteam între noi ca să fim acceptați să rearănjăm popicele și să dăm drumul bilelor înapoi, pe jgheabul înclinat din mijlocul celor două piste, jucătorilor pe bani, iar câștigătorul la sfârșitul partidei ne plătea pe noi, doi-trei lei acolo, de-o înghețată tot de la Leul de Aur…
Astăzi, stabilimentul este chiar ca un mall! Mic, curățel, dichisit, cu restaurant bun, cramă, cofetărie, cafenea, hotel primitor și o galerie de buticuri… De vreo opt ani, absolvenții din 1959 ai liceului cu numele mai sus menționat- prima promoție cu 11 ani de școală, 3 clase, două de română și una germană!- se întâlnesc anual în ultima zi de vineri a lunii mai. Tot mai puțini… Ne numărăm anual să constatăm că dintre câți am fost cu un an în urmă am rămas și mai puțini… De șase ani nu ne mai însoțește niciun fost profesor… Am speranțe că mă voi reîntâlni cu Adrian Lefter, inginer stabilit la Gura Humorului, după ce a sfârtecat măruntaiele pământului în minele din zonă; cu Sâvu (Iosif) Brate și Nelu Stăvar- printre primii studenți ai noii (pe-atunci) Facultăți de industializarea lemnului din Brașov, apoi ingineri și șefi ai fostului combinat de prelucrare a lemnului din localitate, azi ruină lângă cel care face același lucru, dar nu pentru români… Cu profesorul Viorel Albu din Șpring… Cu Maria Brudea, pentru deveni – dr. Maria Mateșoi, cu Ghiță Limbean, fost ziarist în Deva, apoi conf. univ. la Sibiu… Cu Sandu Schiau, anul trecut încă șef de fermă, cu Nelu Arsu, cu Ovidiu Lupu, de-un timp devean și el…
Vineri vor lipsi- în afara celor trecuți în amintirile noastre, Dumnezeu să-i odihnească!-, Fănică Butnaru, suferind pe un pat după niște intervenții chirurgicale complicate, și Voichița Roșianu, Murgășanu de mulți ani… Și nu știu cu care… fete ne vom mai întâlni. Poate cu Livia Adam, cu Ionița Macovei… Aproape sigur, cu nicun coleg din clasa C- germană! Care mai sunt în viață îs în Germania…
La „Leul de Aur”, din Sebeș, bucurii și tisteți în ultima vineri a lunii mai…
Cuvinte Libere. La „Leul de Aur”, bucurii și tristeți…
