Sub scuzele că ziua de apariție a acestor… cuvinte libere cade după Ziua Femeilor, reformulez cu bucurie urarea adresată, pe Facebook, de Mărțișor: „Doamnelor și Domnișoarelor, vă iubesc! Indiferent de vârstă, naționalitate, culoarea ochilor, a părului, măritate, necăsătorite, vă asigur că am convingerea că Femeia este temelia societății. Și sunt recunoscător acestui adevăr. Vă sărut mâinile cu pioșenie!”.
La care adaug, cu sublinierea cuvenită, că acum mă adresez în mod special jurnalistelor, colegelor de breaslă în general, și, cu osebire, celor pe care le-am cunoscut personal în lunga-mi prezență pe pagina de ziar. Alături de dânsele și ale căror rânduri le-am citit. Rânduri în care le-am descoperit harul, hărnicia, inteligența, sensibilitatea, ideile, sârguința și, uneori, cerbicia cu care-și susțin și-și exprimă opiniile, constatările. Și învinuirile, când e cazul…
Înainte, însă, de a încerca unele evocări și invocări personalizate vreau să menționez că, împreună cu mai vechiul ortac de meserie Volodia Macovei, pe când nu eram în relații directe de colaborare, am constatat, ambii, că iubim… scrisul feminin. Asta, ca să nu recunoaștem că iubim chiar mai mult decât scrisul…
Mai întâi, reamintesc că în ziaristica hunedoreană s-au distins, și-n altă vreme, câteva ziariste de recunoscută popularitate. Vreme în care femeia-ziarist era la fel de rară ca femeia-director. Și, pe merite profesionale, erau căutate în gazetele vremii… Pentru reportajele lor, gen mai pe sensibilitatea feminină, pentru anchetele social-culturale. La care dovedeau o înclinație mai specială și deseori indignare, pe bună dreptate, sectoare în care nici atunci, ca și azi, ba azi poate chiar mai puțin, lucrurile nu se desfășurau curat… Lucia Liciu, Doina Cojocaru, Tincuța Busuioc, Natalia Vasiu, Vali Sâna, Ioana Mustață erau nume cunoscute cititorilor din Deva, Petroșani, Hunedoara, din tot județul…
La vremuri noi, jurnaliste noi! Au fost multe, au rămas câteva… Biruit-au anii, biruit-au gândul, apucându-se de această trudă: „să scoţ lumii la vedere felul” – cum zicea întâiul nostru cronicar, Miron Costin. Iar felul în care stau azi lucrurile în Cetate și Țară a triat și fixat în memoria cititorilor câteva nume de doamne și domnișoare jurnaliste. Să vi le amintesc, risc, să nu le numesc, e nedrept. Și neprofesional, dedicând aceste rânduri unor… anonime. Iar cele care nu-și vor găsi numele aici ar spune cu năduf că bătrânul e el însuși neprofesional, omițându-le desigur intenționat. Uitând că a uita se conjugă uneori și la vârste tinere… Dacă aș fi, o clipă, cronicar olimpic, aș nota că micul grup devean al jurnalistelor are drept port-drapel pe Monalise Hihn. Nelipsită din prea-curatele gânduri ale politicienilor din zonă… Sărut-mâna, Doamnă! Sanda Nicola a plecat din Deva și a atins înălțimea meseriei ca reporter la TVR 1, dar râmâne o jurnalistă de elită. Fosta colegă Denisa Bârgău s-a luptat ani de zile, cu corectoru-n mână, să explice angajaților din redacții că, mai înainte de toate, e Limba Română! Apoi, poziția și leafa… Ada Beraru va fi, foarte posibil, dacă o ajută Dumnezeu cu sănătatea, viitorul port-drapel al doamnelor jurnaliste. Sau, Anamaria Nedelcoff ? Dacă scapă de răzbunarea unui polițist abuziv, ca să fiu elegant, deși era amenințător, periculos și… telefonic, d’apăi în biroul său ori printre blocuri… Ileana Firțulescu și Carmen Cosman mențin Valea în atenția celor ce nu știu cum s-o facă uitată… Presa deveană resimte, părerea mea, absența reportajelor-anchetă ale Monnei Voinescu.
Sărut-mâinele, doamnelor și domnișoarelor colege. Care ați fost, care mai sunteți… Despre cele viitoare, vor scrie alții…
Cuvinte Libere. La mulți ani, bune și dragi colege!
