Catedrala Notre Dame arde! Parisul arde! Franța arde! Europa arde! În final, Lumea arde! Nu mă voi înscrie în corul bocitoarelor, sincere sau ipocrite (bănuiesc că la așa dezastru al Umanității, ar fi chiar blasfemie să apară plângăcioși ipocriți). Dar nu știu de ce, nu-mi explic cum și de ce îmi vin în minte niște cuvinte, niște pagini citite cu ceva vreme în urmă, sau mai recente. De exemplu, imediat după aflarea știrii despre focul de la Bastionul Creștinității, mi-am reamintit titlul „Supunere”. Cartea cu acest titlu, lansată la Paris (o predestinare?) tocmai în 7 ianuarie 2015, ziua neagră de la Charlie Hebdo, deja tradusă în 40 de țări, la noi de Humanitas-fiction, este scrisă de Michel Houellebecq, Michel Thomas pe numele real, și considerată „fenomen editorial”.
Francois, personajul central al cărții de ficțiune politică, profesor de literatură la Sorbona, evocat într-o scriitură alertă, ironică aparent, condimentată cu destule scene erotice, asistă, aparent nepăsător, deseori invocând marile genii ale spiritualității franceze și europene, la instalarea la putere, în Franța sa!, a unui guvern musulman! Aceptând parcă argumentele unor colegi deja convertiți, precum: idealul că vârful fericrii omenești se află în supunerea absolută, și că există o relație între supunerea absolută a femeii față de bărbat și supunerea omului față de Dumnezeu, așa cum o concepe islamismul, Coranul, Francois se supune și el. Nu înainte însă de a constata că: „Prăpastia din ce în ce mai uriașă dintre populație și cei care vorbesc în numele ei, politicieni și ziariști, urmează să ducă obligatoriu la evenimente haotice și violențe imprevizibile”. Francois era visător în cartea Supunere… În timp ce Parisul se supune mereu sub gloanțe- câte gloanțe au ucis oameni în Paris, în Franța din ianuarie 2015 ?!- și acum sub foc!
Nu știu de ce, nu-mi explic cum și de ce îmi vin în minte frânturi din recentul discurs al liderului Partiduluil Libertății din Olanda, Geert Wilders, în Senatul american. Precum: „SUA constituie ultimul bastion al civilizației apusene care ar înfrunta o Europă islamică”. Și le spunea senatorilor americani că Europa e în schimbare, că multe orașe europene aunt deja pe un sfert musulmanizate, și că Parisul este înconjurat de un cerc de cartiere musulmane… Și alte asemenea lucruri le spunea, aducând cifre și nume de mari orașe care trăiesc deja musulmanizarea. Nu știu de ce a fost aprins focul la Notre Dame tocmai la începutul săptămânii mari a Catolicismului, la o oră cu audiență de vărf, cu imagini apocaliptice… Nu știu de ce, nu înțeleg multe lucruri, dar îmi este deosebit de clară opinia numitului Francois cuprinsă mai sus între ghilimele, care demască adevărul lumii contemporane! Iar focul de la Notre Dame s-a aprins de la această… torță!