de Sorin Ovidiu Bălan
Iar ne-a luat iureşul şi nu mai vedem pădurea din cauza copacilor. Numele Elenei Udrea este pomenit de zece zile încoace mult mai des decât era pomenit cel al Elenei Ceauşescu pe vremurile când stăpânea România. De la subiectele serioase precum cele despre cum a furat sau ce a furat, ce a luat şpagă, cum a luat şpagă şi de la cine, la cele abia pomenite, gen: cum se vor recupera pagubele produse statului şi până la cele derizorii, precum semnificaţia scărpinatului în nas, ori de la ce supermarket era sacoşa în care i-au fost scoase lucrurile de la arest, Elena Udrea ne umple viaţa de dimineaţa până seara.
Personal, cred totuşi că această supra-expunere a blondei nu este decât o diversiune. O diversiune menită să abată atenţia de la lucruri mult mai grave, care trec pe lângă noi fără să le băgăm în seamă. Eu rămân la părerea că Elena Udrea nu este deloc un personaj principal, ci bufonul, e drept, cel mai important, de la picioarele tronului regelui. Clovn căruia i-a picat din când în când câte un bileţel compromiţător prin poşete, pe care acum este acum gata să le folosească să-şi scape pielea, dar atât.
Şi dacă tot pomenim de Elena Udrea, să plecăm, pentru a identifica o problemă majoră dosită în spatele diversiunii blonde, chiar de la o afirmaţie a ei. Cercetată în dosarul „Gala Bute”, Udrea a spus: „De ce patru ani de zile nu m-a întrebat nimeni nimic până acum?” Chiar aşa, cum de patru ani de zile nimeni nu s-a sesizat că „Gala Bute” a fost o mare escrocherie şi abia acum, în furtuna arestărilor şi al descinderilor şi-au amintit procurorii de el?
Pentru că despre infracţiunile comise cu ocazia organizării galei, se ştia foarte bine. Presa a scris pe larg. A făcut chiar demonstraţii cu documente, îndeplinind şi atribuţiile Parchetului. De la „Gala Bute” să ne amintim de multe alte dosare grele, care au zăcut prin sertare ani de zile. Uneori, zeci de ani de zile. Cine le-a dosit? Cine le-a ţinut la sertar? Pentru că este evident faptul că totul a fost cu intenţie. Cum să ne explicăm altfel letargia de până mai ieri, înlocuită cu zelul de astăzi al Justiţiei.
Cine a dat ordin ca dosarul cutare să fie pus la păsatrare? Cine a putut da ordin Justiţiei? Traian Băsescu, vor răspunde cei mai mulţi care acum, după modelul din urmă cu douăzeci şi cinci de ani, când chiar şi Postelnicu sau Bobu erau aticeuşişti, au devenit antibăsişti după ce l-au purtat pe „Naşul” în suflet. Bun! Băsescu a dat ordinul. Dar de executat, l-au executat nişte magistraţi.
Ei bine, de aceşti magistraţi obedienţi din indiferent ce motive, Justiţia trebuie să scape. Să se cureţe de ei.
Pentru că altfel, avem dreptul să credem că şi ceea ce se întâmplă acum, cu arestările şi condamnările spectaculoase, este tot o comandă politică şi asta nu e bine. Asta ar însemna că acela care comandă din nou Justiţiei, va fi ocolit de braţul ei lung. Deci, operaţia de cancer la care se pare că asistăm acum, ar fi un eşec, pentru că nu ar fi curăţată întreaga tumoare.
Doar nu o fi nebun să dea ordin să fie chiar el anchetat.
