Tăvălugul evenimentelor politice din ultima vreme, cu o clasă politică în degringoladă totală, cu principalele partide politice ruinate de rezultatul anilor de furt din banul public, trafic de interese, evaziune fiscală, șantaj și delațiune – fapte de care sunt din ce în ce mai încărcați, din ce în ce mai mulți politicieni români -, partide politice ruinate de forțarea unor piramide de putere formate des pe sistemul clanurilor mafiote, dar nu cu aceeași eficiență cazonă a funcționării, a atins fundul prăpastiei. O prăpastie pe care o putem numi, fără emoție, falimentul democrației originale românești.
Anul 2016, în perioada premergătoare primelor alegeri, cele locale, scoate în fața electoratului, în fața cetățenilor României, un tablou de mahala pestilențială, cu figuri rânjind strâmb în timp ce totul se prăbușește, cu personaje care, după ce au dominat, cu forța, puterea în țară peste două decenii, sunt acum victime ale propriilor neputințe, victime ale propriilor scenarii murdare de manipulare, sunt acum victime ale propriilor decizii luate covârșitor în propriul interes. Pentru că lucrurile s-au schimbat radical – nu în politică, ci societatea românească înregimentată în spiritul și litera legii (așa șchioapă cum e ea deseori). Pentru că organele de anchetă, chiar dacă par să exagereze uneori în râvna lor, fac, de ceva vreme, în România, curățenia necesară, tulburând deja la rădăcini mizeria adunată de un sfert de secol de corupție.
Ce este acum, la sfârșitul lunii aprilie 2016, Partidul Social Democrat? Un partid fracturat de șiruri de umbre penale, dospind murmurul tăcut al taberelor care așteaptă greșelile colegilor adversari, pentru a prelua din fărâmele puterii. Un partid care, iată, deși a zbierat – prin vocile unor lideri pentru care demagogia este artă de a exista – că promovează onoarea, cinstea, omenia, curățenia, corectitudinea, a continuat, de-a lungul timpului, să cultive, să sprijine persoane cărora le lipseau mare majoritate a principiilor de luminoasă umanitate înșirate anterior. A ajuns, ca o bătaie de joc a istoriei, pentru că altfel nu poate fi înțeles momentul, un partid condus de un condamnat definitiv. Și, ca o bătaie de joc, de această dată la adresa cetățenilor, la adresa oamenilor cinstiți din țara asta, acest partid social-democrat, prin liderii săi – înșirați în viciul puterii ca mărgele jenante pe un cordon ombilical pe cale să se frângă uscat -, susține într-un cor al nefericirii politice că acel condamnat din fruntea partidului trebuie să îi ducă mai departe, spre victoria electorală. Mai mare mizerie de atât, nu poate fi concepută. Dar nu vezi nici măcar o figură din fruntea partidului coborând privirea, jenată, în pământ, roșind măcar palid de rușinea acestei situații inacceptabile. Dimpotrivă, lideri PSD se ridică și strigă sus și tare: „Penalul nostru e bun, penalul nostru este victimă, penalul nostru trebuie să conducă!”.
Ce este acum, la sfârșitul lunii aprilie 2016, Partidul Național Liberal? Forma cea mai sinistră a celui mai negru gând care i-ar fi trecut prin minte vreunui cinstit susținător al liberalismului, al dreptei cu viziune, al alternativei la social-democrație și stânga des păguboasă. PNL este acum un partid schizoid, ale cărui membre funcționează independent, după reguli ale catastrofei, cu lideri ruinați de valurile uriașe de decizii proaste pe care le-au impus unei construcții false: noul PNL. Alina Gorghiu, derutată și patologic de veselă în deruta ei, a fost mereu marioneta de turneu rural a lui Vasile Blaga, politician antrenat până în măduva spinării în tot ce este mai obscur, mai trivial prin intenție în politica românească: demagogie, manipulare, obsesia puterii menținute cu orice preț, organizarea destructurării grupurilor care nu convin. Rodul „muncii” acestei perechi „fatale” este un partid care nu mai are identitate, un partid care și-a pierdut sensul istoric definitiv, un partid care a ajuns vidanjă pentru un amestec aproape grețos de veleitari politici aspirați din cele mai nefirești colțuri ale politicii românești. Folosind aceeași demagogie rușinoasă, același dispreț profund față de cetățean ca PSD-ul, noul PNL a reușit să scârbească societatea românească, promovând și pentru alegeri, pe față, activiști comuniști, extremiști acoperiți, alungând din partid o mulțime de oameni valoroși, mulți dintre ei adevărați veterani loiali ai PNL, a reușit să se facă de râs în cele mai simple situații, pentru că clica din fruntea partidului este doar o gașcă tristă de indivizi incapabili de altceva decât de cleveteală zgomotoasă, demagogie ieftină și numărat câștiguri, indiferent de sursă.
Acest tablou sinistru al politicii românești de la București este copiat, fără emoții, și la nivel local. Și aici triumfă, așa cum vedem cu toții, mai ales în ultima vreme, demagogia, delațiunea, lupta de periferie pentru poziții pe liste sau în partid. Și aici sunt alungați din partide oameni de calitate, pentru a lăsa loc unor veleitari, unor oameni de prostă calitate. Și aici se practică subumanul în relațiile din interiorul organizațiilor, dar mai ales în relațiile cu cetățenii, care sunt mințiți și manipulați fără nicio umbră de rușine.
În acest context, în fața masei amorfe de resturi și ființe mici mișunând în căutarea unor urme de hrană pe pielea bătătorită a cetățeanului – acel om cinstit care plătește fărădelegea și lăcomia politicienilor de prea multă vreme -, orice proiecție de viitor este glumă tristă, utopie periculoasă, care te poate duce în pragul nebuniei. Dacă punem la socoteală și extinderea, înspăimântătoare, a unei forme grețoase de acceptare, prin care o masă semnificativă de români găsește explicații pentru toată această mizerie… Dar nu mai putem la socoteală…
