Personajele descrise mai jos sunt fictive şi nu au nicio legătură cu realitatea. Totul se întâmplă pe Marte.
Vasilică a intrat întâmplător în politică. Era un mutălău, ce purta şosete flauşate la sandale. A înţeles foarte repede că nu trebuie să le fie pe plac ălora cu multă şcoală, pentru că sunt plini de fiţe, pun prea multe întrebări şi la un adică nici nu se duc la vot. Aşa că nu i-a rămas altceva de făcut decât să se apropie de săracii de la marginea oraşelor. Ăia primesc orice, de la şosete până la bani. Votul nu costă prea mult şi pe ei poţi conta. S-a şi văzut, iar Vasilică e la butoane, tocmai pentru că pe săraci i-a lovit spiritul civic şi l-au votat. Că Vasilică a uitat de ei e altă poveste, doar şi-a onorat promisiunile din campanie, când le-a dat şlapi, ulei, zahăr, bani şi manele.
Costică a lucrat pe ogoarele, dar şi în fabricile şi uzinele patriei. Băiat isteţ, el a înţeles repede că munca nu-i de el. Ajutat de soartă, dar şi de cei din jur, care nu vroiau să rişte ei şi să piardă, l-au aruncat pe Costică în faţă. Întâi a fost ascultător, dar, pe măsură ce câştiga mandat după mandat, a devenit obraznic, nu mai dădea tainul şi cam făcea totul după capul lui. Costică încă rezistă în politică şi are vise de mărire. Mai mult, şi-a găsit destui fraieri care să creadă că într-o zi el va ajunge mare, mare.
Gheorghiţă vine de nicăieri. N-a făcut nici şcoală la timpul ei, n-a lucrat prea mult, dar s-a băgat în partidul care trebuie. Şi-a terminat şi şcoala, a ajuns deja doctor, nu i-a luat prea mult timp. A pupat mâna care trebuie, electoratul l-a îndrăgit, că e băiat simpatic şi uite aşa azi Gheorghiţă e un model de succes pentru tinerii lipitori de afişe. Toţi vor să fie ca el.
Vasilică, Gheorghiţă şi Costică sunt, uneori, prieteni, alteori adversari. Când sunt prieteni, fac afaceri deosebite împreună. Când se ceartă, îşi amintesc unul celuilalt de cât de nenorociţi au fost în cutare ocazie, când puteau câştiga bani frumoşi împreună. Ce păcat că toate acestea nu se întâmplă pe la noi, ci doar pe Marte!