România nu reuşeşte de 23 de ani să iasă dintr-o feudalizare târzie, populată de grofi supra-cetăţeni cu Maybach şi castel, păziţi de mardeiaşi cu karata antrenată pe la Local Kombat. Fireste, acest background arhaic al societăţii româneşti nu era posibil fără şirul nesfârşit de atingeri necuviincioase petrecute pe sub poalele complice ale Justiţiei între lumea politică şi cea interlopă.
O rutină devenită în subconştientul colectiv baza neîncrederii în cei care populează instituţiile statului. Nu trebuie să ne mirăm atunci prea tare de obstinaţia cu care presa focalizează încarcerarea lui Gigi Becali. E un gest care surprinde, o măsură contra şuvoiului de porcării de până acum şi mai ales un semnal greu de interpretat corect. După ce leaturi întregi de violatori, tâlhari, traficanţi, corupţi au fost lăsaţi liberi ca să dispară sau ca să fie cercetaţi cu delegaţie, din confortul de la domiciliu, dintr-o dată Justitia parcă se trezeşte dintr-un somn greu şi dispune drastic o nouă condamnare de răsunet. Îţi zici că poate, în sfârşit, s-a dat şi în România dezlegarea la dreptate.
Te descumpăneşte însă reacţia străzii. Seamănă cu o mineriadă mediatică altoită politic împotriva Justiţiei şi a statului de drept. E vorba de gustul pentru anarhie şi satisfacţia malefică de baron local de a putea călca pe lege fără să fii pedepsit. O boală generică a unui stat slab. România OTVizată atâta amar de ani se coagulează din borfaşii, psihopaţii, naivii neamului şi ridică bannerul “Free Gigi”. Societatea manelizată se revoltă că statul a găsit celula potrivită pentru unul din liderii ei charismatici, aranjorul tunurilor cu Armata, războinicul luminii, imun până acum la orice Justiţie pământeană. Scara de valori şi logica stau în cap.
După ce i-au scos basma curată pe toţi (mai puţin Năstase, ce-i drept), tocmai pe Gigi şi-au găsit să-l lege? Nimeni nu vrea să înţeleagă că domnul Becali nu este Sfântul care fuge să se roage, convenabil, la evrei, ci un pui de Al Capone de Pipera mai puţin sângeros, dar la fel de rapace. Oamenii, cel puţin o parte din ei, sunt însă obişnuiţi să ţină cu cel mai tare. În comunism acesta era statul. Acum la putere sunt statele paralele ale potentaţilor zilei.
Din fericire, violul final al lumii combinaţiilor subterane asupra Justitiei române nu s-a produs încă. Evoluţiile din ultimele luni te fac să te gândeşti că nici nu se va mai produce. Momentul Năstase şi acum episodul Becali sunt posibile borne dinaintea unei schimbări ireversibile de sistem. Alternativa e de coşmar. Dacă Justiţia cedează, noi toţi trebuie să fim pregătiţi. Pe de-o parte pentru că aceasta ar pierde ultima şansă de a mai putea recupera din prestanţa şi încrederea pierdută. Şi, mult mai grav, vom fi naşi la naşterea unui monstru în robă… (cover text).
