Dimineaţa toate locurile la terasele din centrul Hunedoarei sunt ocupate de personaje aflate în căutarea relaxării. De oameni care trag de câte o cafea sau de câte un suc ori de ambele, în aşa fel încât ai zice că au avut câte o noapte teribil de obositoare. Acum că a venit vara, cafegiii Hunedoarei pot fi observaţi mai uşor, iar starea de spirit care mi-o inspiră este „tolăneala”. Sunt şi eu amator de cafea, dar parcă nu aş putea sta trei – patru ore pe zi la terase. Mă întreb cum reuşesc ceilalţi să aibă atâta timp la dispoziţie. Şi mai ales, mă întreb cât de credibil mai poţi fi să te revolţi împotriva politicienilor ce duc ţara de râpă, atunci când stai tolănit jumătate din zi pe fotoliul unui bar, nefăcând nimic altceva, iar cealaltă parte a zilei o petreci la televizor sau pe Net.
La periferia oraşului, unii dintre localnici au întâmpinat cu mult entuziasm alegerile. Unul mi-a spus că vrea ca oamenii pe care i-a votat în schimbul unei perechi de mititei gustoşi să îl ajute cu bani să îşi poată întreţine familia şi să îi dea un loc de muncă. Vecinii lui, tolăniţi pe băncuţa din faţa blocului, aşa cum o fac de dimineaţa până seara, îl aprobă, nemulţumiţi de jaf şi sărăcie, supăraţi nevoie mare la o adică – se vede după modul în care sparg seminţele şi împrăştie cojile pe trotuar, printre mucurile ţigărilor. Mă gândeam ce s-ar face oamenii aceştia dacă într-adevăr politicienii care le-au cumpărat voturile le-ar da locuri de muncă. Oare chiar ar lucra? Cei despre care vorbesc, nu cred.
Unii povestesc că au avut câteva locuri de muncă, dar au plecat repede, „au depăşit momentul” pentru că nu le-a plăcut regimul sau nu au primit destui bani. E comod şi să stai în faţa blocului, sărăcia are părţile ei liniştite şi nu degeaba au fost inventate versurile „fără griji şi fără bani”. Dar când nu ridici un deget pentru a te ajuta, ci doar aştepţi cu mâna întinsă mila politicienilor şi te bucuri de pomenile lor electorale, nu mai eşti deloc credibil când îi înjuri apoi pentru că te lasă să trăieşti în mizerie. Zilele trecute, de exemplu, am ajuns în faţa unui bloc de locuinţe sociale din Hunedoara, unde o ceată de oameni se plângea că nu mai scapă de datoriile adunate, după ce nimeni nu a avut chef ani de-a rândul să plătească sumele modice la taxele comune.
În schimb, am văzut oameni care fumau un pachet de ţigări pe zi şi nu au fost în stare să achite contravaloarea a două pachete de ţigări pe lună, la taxe comune. Iar pe alţii, în putere, care au preferat să muncească la negru, să facă bani pe lângă ajutorul social primit de la primărie, supăraţi pe autorităţile care îi ameninţă cu evacuarea din case. Cum le-am putea plânge de milă acestora, aşa cum o fac uneori politicienii din dorinţa de a le şuti voturile?
