Zilele trecute mă aşezasem pe o bancă în Parcul Tineretului din Hunedoara şi priveam spre copiii care se scăldau în fântâna arteziană. În apropiere, o altă bancă ţinea loc de masă părinţilor lor. Câteva minute mai târziu, oamenii şi-au luat copiii şi au plecat, lăsând în urmă un loc acoperit de ambalaje şi câteva făraşe de seminţe împrăştiate în jur. Au scăpat fără amenzi, fără mustrări şi probabil nu a recurs nimeni dintre ei la autocritică, se ştie, o chestie învechită din comunism. Am ridicat şi eu din umeri, ce să fac altceva? Ne-am obişnuit să trăim cu impresia că aşa e de când lumea la noi.
Zilele trecute am ajuns şi în curtea Castelului Corvinilor, locul minunat cu care ne lăudăm străinilor. Curtea aglomerată de maşini şi motociclete şi de tarabele acelea pline de prostii nu îţi mai lasă loc să respiri dacă eşti un amărât de pieton. Dacă nu te înghesui cu ceva motorizat în curte, parcă pierzi farmecul „medieval”. Curtea castelului seamănă cu plaja din Mamaia, dar cui îi pasă? Nimeni nu e în stare să interzică accesul maşinilor în incinta monumentului istoric. Aşa o fi fost dintotdeauna sau măcar de când există maşinile.
Zilele trecute treceam pe străzile Hunedoarei şi viram la dreapta şi la stânga peste linia continuă care taie intersecţiile. Bulevardele oraşului sunt marcate de o nesfârşită linie continuă, peste care suntem nevoiţi să trecem, pentru că muncitorii care au trasat străzile nu au mai ţinut cont de organizarea traficului rutier. Linie continuă peste tot! Cineva spunea că dacă vrei să întorci maşina pe o stradă din Hunedoara trebuie acum să te deplasezi până la giratoriul de la ieşirea din municipiu.
Zilele trecute era încă vară şi poate de aceea eram cu toţii nepăsători. Mie îmi treceau prin minte tot felul de gânduri: dacă îi mai pasă cuiva unde îşi aruncă gunoaiele, dacă ne pasă de comunitatea în care trăim, dacă mai există cineva „să ia atitudine” pentru ca autorităţile locale să devină mai responsabile. Autorităţile nu pot lua atitudine de la sine, mai ales vara. Atunci sunt plecate în concediu şi toată lumea ştie că la stat concediul e ceva aproape sfânt. Nu am văzut în viaţa mea vreun funcţionar public să se deranjeze în concediu pentru ceva ce ţine de comunitatea din care facem parte. Aşadar, trebuie să aşteptăm să ne treacă apatia de vară, aşa cum a trecut poate şi cea de sărbători, de după sărbători şi dintre ele. Ploile aduc zilele de toamnă şi de acum, până înaintea sărbătorilor, poate vom schimba ceva.
