O imagine comună astăzi, în aproape orice local: cei mai mulţi dintre clienţii aşezaţi la mese îşi pipăie de zor telefoanele mobile şi tabletele, cu ochii aţintiţi pe ecranele lor luminoase, pe care eventual se înfăţişează fotografiile şi statusurile prietenilor lor virtuali. Uneori am impresia că ne-am pierdut în lumea Internetului. Eu mă consolez spunându-mi că trebuie să mă folosesc de el prin natura meseriei mele. Dacă nu aş lucra în presă, poate nu aş „empatiza” atât de mult cu Facebook-ul, Twitter-ul sau Google Plus-ul. Dar mă întreb ce nevoie au de ele ceilalţi. Privind la câţiva dintre ei, cum se agaţă de gadget-urile cu care se prezintă la întâlnirea din bar să zicem, mă întreb dacă nu cumva o să uităm în curând să comunicăm pe bune. Ca de la om la om, nu ca de la om la touch screen şi iar la om. Mă gândesc alteori că mediul on-line care ne încearcă dependenţa aruncă un văl asupra sincerităţii noastre. Ne alungă originalitatea şi ne depersonalizează.
Zilele trecute am ajuns într-un sat de munte, în care oamenii nu aveau nici măcar curent electric. Cu toate greutăţile lor, sătenii aceia înapoiaţi tehnologic sunt mai fericiţi ca mulţi dintre noi, indiferent de cât de comunicativi am fi sau cât de veseli am părea pe Internet, indiferent de numărul prietenilor virtuali contabilizaţi în lista de Facebook. Oamenii aceia singuri şi simpli, care mănâncă pâine cu caş de oaie şi au grijă de animale, sunt mai câştigaţi prin felul lor de a fi decât unul ca mine, poate, sau ca apropiaţii mei, cu telefoane de 3-400 de euro, prânzul luat la Mc Donalds, cafelele băute pe terasă şi cu distracţiile noastre urbane. Cât valorează un apus de soare pe care îl petreci tolănit pe iarbă, în cine ştie ce loc uitat de lume? Cu siguranţă mai mult decât unul admirat în fotografiile virale de pe Facebook. Dar ce ziceţi de parfumul acela al naturii: iarbă, fân, flori, pământ, rouă, frig, unul care îţi dă poftă de viaţă şi de mâncare, mai ales. Nu l-aş compara cu senzaţiile stârnite de conversaţiile plăcute de pe Facebook. Poveştile noastre de pe Internet, nimicurile cu care ne lăudăm celorlalţi posesori de profiluri virtuale, nu pot valora cât frânturile de viaţă trăită cu adevărat.