De multă vreme ne tot distram noi (câţiva colegi şi prieteni) pe seama declaraţiei unui primar de comune. Supărat că fusese „bombardat” cu întrebări despre felul în care a cheltuit banii publici, primarul a răbufnit: „Nu înţeleg de ce vă tot luaţi de mine că eu sunt un primar aproape cinstit”.
Partea cu „aproape” nu ne venea nouă la socoteală. Ce i se poate întâmpla omului să fie mereu pe aproape, cât pe-aici…
Poţi fi cinstit sau necinstit. Poţi să fii cinstit din când în când, punctual, pe câte o faptă, dar „aproape cinstit” nu se poate. Cel puţin aşa credeam noi până de curând când tot un primar ne-a lămurit cum stă treaba cu cinstea în administraţia publică.
Să admitem – explică primarul – că ai reuşit să ajungi la primărie fără obligaţii post-electorale. Ai făcut toată campania pe banii tăi, nu ai de dat contracte de lucrări sponsorilor care ţi-au plătit afişele. Evident, după alegeri ai rămas cu punga goală, dacă nu cumva te cheamă Becali sau Patriciu – şi ar fi bine să nu te cheme aşa în vremurile de acum.
Dacă vrei să faci treabă la primărie vei fi obligat să cheltuieşti o grămadă de bani pe care nu-i poţi înregistra în contabilitate. Ca să obţii un aviz pe proiectul de canalizare te duci la Bucureşti cu portbagajul plin: viţel, miel sau cârnaţi (în funcţie de sezon), vinars, vin şi alte cele (mereu se va găsi un mitic să îţi amintească la telefon când te programezi la el cât de grozavi sunt virşli în Hunedoara). Primarul merge la ministere şi deschide uşile cu capul din cauza daniilor. Pe urmă vin ministeriabilii (eşaloanele doi-trei) în control, în teritoriu. Au nevoie de masă şi casă moca – diurna rămâne la ciorap că viaţa în Capitală „e mai scumpă ca la voi”. (Am auzit des: „Bă ce ieftine sunt astea pe aici”, dar foarte puţini îşi bagă mâna în portmoneu.) Protocolul cade în sarcina primarului. Toate costă. Salariul unui primar de comună e pe la 2.000 de lei. Ca să răzbească, primarul trebuie să se îndatoreze la oameni cu bani. Primeşte o sponsorizare şi dă la schimb câte o încredinţare directă de lucrări pentru „firma de casă”. Se practică şi în statele civilizate, intră în contul „economiei informale” (la noi îi spune „subterană”).
Primarul „aproape cinstit” ar trebui să se oprească la astfel de mici aranjamente. Dar se opreşte el la atât?
