de Marcel Bot
Ăla care, aflând de asasinarea lui Kennedy, a declamat solemn: „Asta-i soarta noastră, a preşedinţilor”. La fel ca ceapistul de poveste, Dorin Gligor crede că incompatibilitatea lui e una celebră, ca aceea din care a ieşit cu bine preşedintele Klaus Iohannis.
Oricât de mult şi-ar dori Gligor să fie comparat cu preşedintele României, situaţia lui e mai aproape de modelul preşedintelui de ceapeu. Atât ca om politic, cât şi ca speţă în instanţă.
Politic vorbind, pe Dorin Gligor (ca şi pe ceapist) partidul l-a făcut om. Electoratul n-a avut încredere în el să-i dea pe mână municipiul Brad ori Deva sau un loc în Parlamentul României, deşi preşedintele PDL Hunedoara a candidat de fiecare dată când i s-a ivit ocazia. Pe Gligor l-a numit partidul şef peste câte o dregătorie, a fost subprefect, prefect, director la firme de stat sau consilier pe la vreun minister.
De fiecare dată numit, niciodată ales.
Preşedintele interimar al Consiliului Judeţean (desemnat, nu ales) îşi lipeşte acum, cu aroganţă, imaginea incompatibilităţii de modelul Iohannis. Dă bine la public, dar rămân doar nişte vorbe de aburit oglinda care-l laudă că-i cel mai frumos din ţară…
Lumea nu uită prea uşor perioada în care numitul Gligor, în calitatea sa de prefect portocaliu, era prelungirea mânii cu care Guvernul Boc scotocea prin buzunarele profesorilor şi ale celorlalte categorii de salariaţi din sistemul bugetar. Pe atunci era la fel de bun de gură în susţinerea lui Boc ca acum, când se dă drept un fel Iohannis mai mic.
Simpatizanţii fostului USL îl pot suspecta pe Dorin Gligor şi de „realizări pozitive”. A făcut din PDL un partid de buzunar, din care au dezertat cei aleşi, primari precum Marius Omotă sau Tiberiu Iacob Ridz.
Politic, Dorin Gligor nu a depăşit condiţia preşedintelui de colhoz îngrijorat că va avea soarta lui Kennedy.
Pe partea juridică a incompatibilităţii de rang înalt, lucrurile sunt ceva mai nuanţate.
Mai întâi că starea de incompatibilitate este orice altceva, numai justiţie nu este. Politicienii care îl duşmănesc pe Moloţ n-ar trebui să ţopăie de bucurie. Starea de incompatibilitatea se joacă în instanţă ca la loterie. Li se poate întâmpla şi lor.
Amintiţi-vă că Mircea Moloţ (PNL), Costel Avram (PRM) şi Ioan Rus (PSD) s-au aflat, toţi trei, în aceeaşi situaţie, reprezentanţi în AGA la aceeaşi societate comercială, în exact aceeaşi perioadă de timp, şi Moloţ a fost condamnat, Avram a fost achitat, iar Rus nici măcar nu a intrat în cercetarea inspectorilor ANI.
Asta e ruletă rusească – nu justiţie. N-are nimic de a face cu garanţiile constituţionale care ne asigură că în faţa legii toţi cetăţenii sunt egali.
În aceste condiţii e de aşteptat ca şi incompatibilitatea lui Dorin Gligor să fie diferită de a lui Moloţ ori Iohannis. Totuşi, Dorin Gligor nu are de ce să îşi facă griji.
Gligor nu va pierde niciodată un mandat de preşedinte ales. Pentru simplul motiv că mai-nainte ar trebui să câştige vreunul.
