8.4 C
Deva
joi, februarie 12, 2026

PE CONTRASENS. Avantajul de a fi la Putere! În loc să-şi demită baronii, PSD şi-a executat bufonii

editorial (4)După ce bătaie a luat la urne, trebuia, era obligatoriu să se lase cumva cu nişte demisii şi demiteri în partidul tătuc al corupţiei din România, aka PSD. Au fost, dar formale! Nu s-au amputat bucăţile relevante din corpul cangrenat al mustăriei social-democrate. Dintr-o regretabilă eroare, subversiv organizată, PSD-ul s-a răfuit doar cu bufonii.
Ce a rezultat se vede! Fierb lăturile în PSD aşa de tare că dau bulbucii pe dinafara labuşului. Şuturile luate în dos de Vanghelie şi Geoană şi-au făcut pe loc efectul. Bufonii pesedişti exmatriculaţi întind tacticos pe sârmă toate rufele murdare din partid. Ei ştiu lucruri care le poate aduce lejer dosare penale pentru tăinuire. Vanghelie şi Geoană ne confirmă, din interior, că Ponta a premeditat împiedicarea votului în diaspora, că Dragnea mânureşte fonduri europene de trei milioane de euro prin firma lui de casă, sau că Ghiţă este abonatul lui Ponta la toate licitaţiile publice.
Complicităţile penale sunt însă cu dus-întors în PSD. Nici vicepremierul Dragnea nu mai poate tăcea şi explică cum a fost forţat să demisioneze el din fruntea Ministerului de Interne în 2009 din cauza unei „frăţii mafiote” unde pontau Marian Vanghelie, Viorel Hrebenciuc, Cătălin Voicu şi Dumitru Iliescu.
Falanga Ponta-Ghiţă e o altă linie de fractură pesedistă, care nu poate confisca partidul cât timp Ion Iliescu moţăie la tribună. A încercat Ghiţă să-i pună în spate eşecul lui Ponta în alegeri, dar bătrânul a ridicat o sprânceană între două căscături şi Ponta a trebuit să-l decarteze pe imberb. Unde mai punem că şi Dragnea are poftele lui neostoite de putere.
Ştiţi cum este viaţa acum în PSD? Ca într-o cuctă. Excluderile şi demisiile de paradă nu au chiuretat cangrena. Pe partid apasă tare furia mocnită a străzii, care-i cere să se restructureze sau să moară, la care s-a altoit nemulţumirea pesedistului de rând care nu acceptă că a rânit în campania electorală numai ca Ponta să se răsfeţe în Dubai după pierderea alegerilor.
Înfrânt, rupt pe la cusături de forţe centrifuge, torpilat de DNA, tot aliotmanul ăsta social-democrat se mai ţine astăzi într-un singur ciot: mandatul de premier a lui Victor Ponta. E prima mare piedică care stă acum în calea dezpăduchierii PSD-ului. Fiecare zi câştigată la guvernare e un balsam tonic pentru nevrednicia lui Victor Ponta, dă ocazia clanurilor pesediste să perpetueze lupta pentru ciolan şi lasă timp pentru aplicarea unui fond de ten al uitării peste apucăturile parşivel-antidemocratice ale social-democraţilor.
Un scenariu de tip “PSD se întoarce”, evident, nu ne avantajează acuma înainte de Purgatoriu. Însă, atenţie, figura s-ar putea să reuşească. Pe de-o parte în social-democraţie nu există “backup solution” pentru actuala conducere. Pe de altă parte, oricât de mult am căuta la opoziţie o figură valabilă, vederea lui Blaga omoară orice exaltare.
Cred, prin urmare, că marea politică românească va continua cu aceiaşi oameni. Vom experimenta însă ceva nemaivăzut încă în lume: un politician, două politici. Pocăirea lui Ponta şi a PSD-ului la democraţie, adevăr şi cele europene ar putea fi una din cele mai interesante metamorfoze de la transformarea viermelui în fluture.

Mingea este la Klaus Iohannis.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
pariuri sportive online romania

Știri Recente

/*ADNOW*/