Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) a fost miercuri dat publicităţii. În punctele neesenţiale, raportul consemnează tendinţe de progres, aliniere, gesturi şi alte bla-bla-bla-uri făcute pentru întărirea luptei anticorupţiei şi întărirea Justiţiei din România. Tradus însă din limbaj diplomatic în limbaj popular, observaţiile importante din MCV-ul 2014 dau cu capul de pereţi instituţiile cheie ale statului pentru derapajele de anul trecut. Era de aşteptat. În prezentarea raportului, Mark Gray, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene (CE), a vorbit de „îngrijorări majore” privitoare la independenţa Justiţiei şi rezistenţa la măsurile-anticorupţie din partea Parlamentului de la Bucureşti. Referirea se face evident la stupefianta modificare a Codului Penal care ridica politicienii deasupra legilor anticorupţie, aşa numita „contrarevoluţie parlamentară din decembrie”. Pentru că nu ne impune nimic, MCV propune (sîc!) României să adopte reguli clare prin Codul de Conduită al Parlamentarilor astfel încât orice tentativă de a leza independenţa Justiţiei să i se contrapună o măsură punitivă. Europenii vor crearea unor mecanisme de control încastrate în dispoziţiile noii Constituţii privitoare la separea puterilor în stat, cu precizarea clară că a atât Guvernul, cât şi Parlamentul trebuie să fie obligate să respecte independenţa sistemului judiciar.
MCV menţionează şi nevoia intensificării luptei împotriva “micii” corupţii, confiscare extinsă a averilor ilicite, adică şi de la soţii, copii, nepoţi, iar una din măsurile propuse vizează atacurile verbale pe care oamenii politici de la noi le fac referitor la deciziile magistraţilor. Ca şi botniţă la atacul politicienilor, MCV vorbeşte de crearea unui fond special care să finanţeze reprezentarea judecătorilor, a procurorilor în procesele pe care aceştia le intentează contra politicienilor care îi calomniază.
Ca şi concluzie, MCV-ul 2014 ne spune practic că într-un cadru general oarecum stabil, politicul duce o luptă de gherilă periculoasă şi îngrijorătoare pentru ca Bruxelles-ul să doarmă liniştit, în ce ne priveşte, privitor la independenţa Justiţiei şi lupta împotriva corupţiei. Şi mai spune ceva: luaţi măsuri ca pe viitor să puteţi da peste mână infractorilor deghizaţi în costum de politician.