Privită dinspre Bruxelles, politica românească trebuie să apară ca o repetiţie scăpată de sub control a unei scenete de Crăciun montată cu pacienţi de la Spitalul Zam. În prim plan vedem un premier-candidat pus în situaţia jenantă de a sări mereu din baie pe teme majore în care el ar trebui să fie de fapt creierul. Ponta s-a trezit în capot vorbind prostii şi în cazul mandatului de comisar european al Corinei Creţu şi atunci când i s-a părut lui că dacă bagă chestia cu nazismul peste firma politică a lui Băsescu „corul sclavilor” îi mai aduce două-trei puncte electorale. În ambele cazuri, domnul Ponta a buctat ca un pifan. Prestaţiile sale intră în registrul „Mihaela, dragostea mea!”, evident, cu circumstanţele agravante care-l transformă într-un fel de paria prin cancelariile occidentale. Ştiţi, tipul acela de politician nefrecventabil, care impune să te speli pe mâini după ce-i dai mâna.
La o muncă de tip „doi încarcă, doi descarcă” s-a înhămat şi domnul Călin Popescu Tăriceanu, mâna dreapta cu care premierului îi place să facă şi treburi mai murdare. Un politician cu morgă până la plictiseală şi alunecos până la disperare. Câtă lipsă de inspiraţie, câtă platitudine, cât mecanicism poate să aibă domnul Tăriceanu să pună din nou o ţară pe drumuri ca să-l suspende pe preşedintele Băsescu? Scenariul, după tot ce s-a întâmplat în ultimii ani, e culmea absurdului. Domnul Tăriceanu însă nu se lasă! Fonfăie preţios şi împinge înainte cu obstinaţie de paranoic procedura, spre stupefacţia PSD-ului. Chiar şi pentru partidul baronilor locali, să bagi acum lemne pe focul suspendării este suprema prostie. Adică, hai!, să strigi tare „Jos Băsescu!” merge, aşa ca să speli creiere în campanie, dar să încerci să-l dai jos pe bune acum e ca şi cum Guvernul României şi-ar posta pe site o felicitare cu „Putin, te iubim!”. Fireşte, acum, nu e momentul potrivit pentru atâta sinceritate!
Dar poate vine vremea! Trecem prin urmare printr-o criză fără precedent de personal calificat la vârful guvernului şi al politicii. E vorba de o garnitură de oameni corupţi care mâine, dacă ar putea, şi-ar vinde ţara numai să fie lăsaţi să-şi facă în linişte amnistiile, graţierile, să poată decreta Ziua Naţională într-o „marţea neagră”. Papagalii tricolori au luat locul adevăraţilor oameni de stat şi vor acum să ocupe şi Cotroceniul. Ei nu ştiu decât câteva cuvinte: „Sunt preşedintele dumneavoastră”, „Mândri că suntem români”, Jos, Băsescu!”, „Suspendare!”. De câte ori sunt puşi în situaţia de a vorbi pe bune se lasă cu bălării. Privit dinspre Bruxelles şi Washington spectacolul politic românesc îngrijorează. Dinspre Moscova însă este posibil ca mediocritatea care conduce România să fie seducătoare. Guvernul PSD şi Parlamentul trimit aproape în fiecare zi semnale că democraţia e o corvoadă prea mare la Bucureşti. Prin urmare, se poate intra fără să baţi la uşă dacă vii din Est. Poalele sunt ridicate. La spate să nu vadă NATO.
