Orice s-ar spune, senatorii noştri au făcut progrese pe scala onestităţii. De data asta ne-au anunţat din timp că ne lasă baltă toate interesele ca să-şi vadă de problemele lor extraparlamentare. Mai precis europarlamentare. Aşa că şi-au acordat, in corpore, o lună de concediu plătit. Iniţiativa e destul de supărătoare. Nu am votat senatori ca să se ocupe de propăşirea la urne a europarlamentarilor.
Totul este însă mult mai enervant după ce observi un mic detaliu: 176 de senatori lipsesc o lună! Şi!? Nimic! Proiectele vor trece la Senat ca trenul prin gară pentru că adoptarea tacită nu-şi ia liber, iar forul decizional e Camera Deputaţilor. România nici nu va simţi că a rămas o lună fără camera „superioară” (sîc!) a Parlamentului. Şi dacă după o lună, senatorii nu se mai întorc la serviciu? Ce-ar fi ? Bogdaproste! Ducă-se! Sistemul politic s-ar putea dispensa fără probleme de balastul costisitor al acestei specii de aleşi. Ne-o demonstrează chiar senatorii, prin această lună autoservită de relache, ce nu lasă nici o urmă, nici o perturbaţie în alchimia adoptării legilor. Poate doar o amânare uşor premeditată în privinţa avizării arestării senatorului PSD, Marius Isăilă, acuzat de trafic de influenţă, dosar aflat pe masa Comisiei juridice.
Sejurul electoral al senatorilor ne arată în acelaşi timp ce diferenţă enormă este între ce vor românii simpli când votează şi ce vor românii politicieni când domnesc. Primii, tot mai puţini din păcate, vor legi bune, salarii mai mari şi civilizaţie, că doar de aia suntem ţară UE. Societatea noastră civilă nu ştie însă să impună şi alimentează inconştient lăcomia de bani, de putere, de influenţă a celorlalţi, cei care odată aleşi, rup iremediabil şi periculos echilibrul între a da socoteală şi a primi ce ţi se cuvine. Ce dovadă mai bună doriţi pentru a exemplifica acest dezechilibrul decât vacanţa electorală a senatorilor.
Cu toate acestea, nu pledez pentru un Parlament unicameral. Nu contează câte camere ai, ci cu cine le populezi. Poţi să ai zece camere parlamentare şi să zbârnăie treaba, sau, din contră, un parlament unicameral, dar viciat de spiritul Marii Adunări Naţionale a hoţilor. Problema nostră asta este ! Nu ştiu unde găsim 500 de politicieni oneşti cu „aplicăţiune” spre treburile comunităţilor României? Dacă asta rezolvăm, restul sunt detalii.
