Poate mulţi dintre cititorii noştri vor fi surprinşi că aici, la „Pixul negru”, vor citi altceva decât obişnuitele comentarii despre viaţa noastră de toate zilele. Despre cei care ne-o fac mizerabilă, ne-o usucă şi ne-o ard ca pe-un gunoi în cuptorul uriaş al unei fabrici de ciment…Veţi citi, nu vă grăbiţi să ziceţi:”despre fotbal”, ci depre un Om! Care a marcat fotbalul românesc, ca personalitatea care s-a ridicat cel mai sus în aerul tare al înălţimilor. Ca performanţă! La propriu, cel mai sus s-a ridicat un hunedorean, Mircea Pascu, fost înalt demnitar al FIFA şi UEFA, zburând cu Concorde-ul aflat în dotarea forului mondial al forbalului.După… intermezzo-ul cu Concorde, păstrăm altitudinea! Cel puţin sentimental, şi metaforic, pentru că Mircea Lucescu este singurul om de fotbal din România care zboară în fotbalul Lumii la cea mai înaltă cotă de valoare şi profesionalism! Sigur, îmi puteţi reproşa ataşamentul sentimental şi personal. Dar nu puteţi nega că Mircea Lucescu este primul antrenor, de fapt atunci era încă jucător, care a ridicat Corvinul din cenuşiul fumului obsedant al oţelăriilor lui Tripşa pe firmamentul de lumină şi sunet al performanţei fotbalistice internaţionale.Primul!
Zilele trecute, adică miercuri, Mircea Lucescu a împlinit 70 de ani. Coincidenţa face ca în anul său aniversar să fi reuşit să tipăresc două cărţulii cuprinzând cronici sentimentale scrise şi publicate de-a lungul…prea-scurtei file de istorie a Corvinului la nivel de performanţă. În care Mircea Lucescu ocupă un loc aparte, atât în cele două culegeri de cronici cât şi în inima slăbită a cronicarului. Dar, reţineţi, împreună şi alături de marele favorit al cronicarului, din lumea asta nebună a fotbalului(nu numai!),Michael Klein. Şi nici nu ştiu cum va reacţiona antrenorul cel mai galonat al României (fotbalistice!) la citirea titlului:”Klein, căpitanul lui Lucescu”. Nici nu ştiu dacă-l mai interesează acea parte a vieţii sale. E un fel de a spune… Datorită supărării că, iată au trecut prea mulţi ani de când adulatul tribunelor din anii 80 nu a trecut prin Hunedoara. Nici măcar la conferirea titlului de „Cetăţean de Onoare”…Ştiu foarte bine că Daniel Nanu lucrează, scrie, rescrie şi transcrie de vreo cinci ani o carte-fluviu consacrată aniversatului nostru drag. I-am povestit destule, şi-a notat, şi-a făcut xerocopii după cronici de-ale mele, şi mi-a confirmat că „episodul Corvinul” e gata avizat de eroul cărţii sale.
La acest moment aniversar, îl salut pe Mircea Lucescu cu vorbele care încă îmi sună în urechi… Ale lui Enzo Bearzot, antrenor al noii Campioane Mondiale, Italia,în Spania 1982, imediat după meciul Italia-România 0-0, la 4 decembrie, acelaşi an: „Complimenti, Lucesco!
Atunci, România a pornit de la Hunedoara (3-1 Cipru), spre Franţa 1984, unde a fost a 7-a, din 8 echipe! Iată acea echipă de la Florenţa, care l-a şifonat pe marele Bearzot.
ROMÂNIA: Silviu LUNG – Mircea REDNIC, Gino IORGULESCU, Costica STEFANESCU-cpt., Nicolae UNGUREANU – Aurel ŢICLEANU (55′, Ladislau BÖLÖNI), Ilie BALACI, Michael KLEIN – Romulus GABOR (58′ Ioan ANDONE), Rodion CAMATARU (85′ Ionel AUGUSTIN). Ce Echipă!
Nicolae Stanciu
Pixul negru. Complimenti, Lucesco!
