Cuiva, pentru care Academia însemna chiar mai mult decât echivalentul laic al Patriarhiei, îi poate părea o blasfemie punerea la îndoială a cvasi-sacralităţii unor academicieni. Unii chiar sunt Sfinţi! Ai ştiinţei şi culturii româneşti! Precum Nicolae Iorga. Dar proscris, cu acceptul tacit al oficialităţilor româneşti din ultimii aproape 75 de ani…Nu e însă căderea unui ziarist să judece treburile sfinte! Chiar laice fiind…Dar are voie să observe că Eugen Lovinescu spunea despre Alexe Procopovici, urmaşul lui Sextil Puşcariu la catedra de Filologie din Cluj, „omul care nu a scris nimic”, deşi omul avea destule scrieri…Oricum, mai multe şi mai utile decât „Istoria BNR”, care, împreună cu bugetarea „Tratatului de Istorie a României”, i-au adus lui Mugur Isărescu titlul de academician. După cum, din jenă, chiar dureroasă pentru profesorul Ştefan Pascu conferirea deplin meritată a titlului de academician nu a fost o fericire, o onoare asumată ca atare. Şi nici bine văzută. Pentru că, fostul nostru decan şi rector a primit acest titlu deodată cu tovarăşa „academician doctor inginer Elena Ceauşescu”! Ticăloşie se chema strecuarea cvasi-analfabetei sub Cupola Academiei! Iar bătrânul nostru dascăl a şi recunoscut la un pahar, la o „Întâlnire a tinereatului cu Istoria”, de la Costeşti. Manifestare de tradiţie şi chiar folositoare, însoţită şi de un concurs naţional de folclor, „Voci tinere”, organizată anual la început de lună mai…Când, de obicei ploua… A recunoscut că intrarea în Academie în 1974, în compania menţionată, l-a făcut să se simtă ca o…umbrelă!
Faţă de academicianul Nicolae Breban am o atitudine, de asemenea, controversată. Pe cât de entuziast am fost la anii publicării cărţilor sale „Animale bolnave”(1968) şi „Bunavestire”(1977), pe atât de dezamăgit am fost destul de recent; am mai scris asta, când l-am auzit spunând:”în periplurile mele prin ţară”…Dar faptul că domnul Radu Boroianu, actualul preşedinte al Institutului Cultural Român îl girează, oferindu-i funcţia de preşedinte al Consiliului consultativ al ICR, este un atestat! Venit din partea unui om serios, liberal născut, nu făcut; probabil singurul, sau printre puţinii care mai sunt aşa: nefăcuţi. Doar prefăcuţi…
Şi, l-am recunoscut pe scriitor citindu-i cuvintele la învestitură:”Patapievici nu era un om prost, din păcate s-a întâmplat cu el ce se întâmplă cu unii care sunt umflaţi excesiv, i s-a părut că este un fel de guru al culturii româneşti. Într-una din primele lui cărţi a înjurat ca o haimana ordinară toată istoria acestui popor în care noi ne-am născut, în care au trăit părinţii şi bunicii noştri. (…) La fel a făcut şi un fost amic de-al meu, unul care promitea să fie filosof şi între timp i s-a stricat căruţa pe drum, Gabriel Liiceanu, care după Revoluţie imediat s-a dus la Paris… să spună (în Le Monde) că poporul român nu e apt pentru democraţie, consonând cu altă haimana şi ticălos al politicii româneşti, Brucan, căruia i s-au închinat zeci de mii de intelectuali şi posturi de televiziune”…
NICOLAE STANCIU
Pixul negru. Şi academicienii fac, spun lucruri ciudate.Unii…
