…”Transilvania este ultimul colţ din Europa unde găseşti natură nealterată, durabilă în timp”…”Ce e extraordinar în Transilvania e combinaţia dintre ecosistemele naturale, pădurile şi regiunile agricole, şi sistemele culturale umane”-îi explica Prinţul Charles realizatorului primului documentar tv. „Wild Carpathia” (Carpaţii sălbatici), Charlie Ottley, pentru Travel Channel. Dar nu numai că-i explica, ci chiar trăia, era convins, părea de neclintit în convingerile lui despre acea partea a Transilvaniei! Care este cu adevărat altfel decât România! Acea zonă, cuprinsă în perimetre din judeţele Braşov, Covasna, Mureş, unde Prinţul are nişte proprietăţi, este chiar …o gură de Rai.(Care nu se pot compara cu nici un conac, nici o vilă, nici un palat al reprezentanţilor noii boierimi -sau nobilimi?!- din România, între care mulţi-s tigani…Iar cei care nu sunt, se comporta ca atare. Deci, tot un drac!).
Documentarul din 2011 a fost urmat de alte două în anii următori şi realizatorul a extins aria de referinţă şi, aş îndrăzni să spun: de respect şi fascinaţie, asupra României aproape în totalitatea sa. Englezul a făcut ceva pentru România, ca simplu gazetar, ce nu reuşesc autorităţile române. Ce nu au reuşit cei 21 de miniştri meteorici ai Turismului, de la Mihai Lupoi şi Dan Agathon, cu al său Dracula Park, la Elena Udrea şi a sa frunză, nu neapărat verde, care au mătrăşit milioane de lei peste milioane de euro, în ultimii 24 de ani, pe branduri şi propagandă tembele!
Dar nu despre turismul românesc şi eficienţa promovării lui vreau să vorbim. Ci despre faptul că, din păcate, tot mai des auzim străinii vorbind elogios, ba fiind direct mândri că au avut şansa să descopere România asta! Care, pentru cei mai mulţi dintre noi, pare tot mai ciudată. Dacă nu chiar nefrecventabilă, ca să fiu elegant…Fapt ce poate fi de mare perspectivă, pentru noi cei… sătui de România, ca să amintesc titlul unui articol al prietenului Sabin Gherman. Care articol a inflamat multe minţi…patriotice, la moda vremii.Zic de bun augur, pentru că, aşa cum mai mereu ne-am aflat la remorca unei locomotive străine, se prea poate ca tot nişte străini să ne scoată din glodul ce ne încleiază şi creierii, nu doar roţile, picioarele proprii…Personal nici nu mi-ar păsa dacă mama Europa ne-ar adopta cu totul! Ca pe un copil părăsit şi ne-ar reînvăţa să învăţm, ne-ar ţine de subsuoară până reînvăţăm şi mersul în picioare. Că ni s-au zdrelit genunchii de atâta târâş…Cu mâna-ntinsă.
Până atunci însă, ne regăsim mai mult în cele două versuri ale poemului „Un şomer destul de fad”, cules de Horaţiu Mălăele, şi recitat în postura unui om beat:”Altă lume, altă eră/pentru proştii care speră”…(mai 2014)
Pixul negru.Speranţe. Între Prinţul Charles şi Horaţiu Mălăele…
