Oare ce se mai închide?
Trăim într-o perioadă a închiderilor. Temporare sau nu. Partea temporară se referă la diferite personae care, până nu demult, erau ca nişte zei printre muritorii de rând. Unul după altul, VIP-uri, foste sau actuale, sunt băgate în “cantonament”, la Arestul Central. În principiu 30 de zile, dar perioada e mai lungă sau mai scurtă, îm funcţie de avocat sau, cel mai adesea, de la recalificarea personajului din demnitar în sifonar. DNA scoate o producţie record pe hectar, lucru care îi face invidioşi şi pe cei mai aprigi şefi de colectivă, care raportau succese, sau succesuri, funcţie de ce pate a baricadei te poziţionezi, în agricultură de se depăşea nu doar totalul de pământ arabil al ţării, ci chiar întreaga suprafaţa teritorială a României. Cinste lor, cinste lor, vajnicilor procurori! Faptul că, după zece ani de regim Băsescu, ies la iveală, cel puţin din dosarele instrumentate de magistraţi, nereguli măcar majore, ca să nu le spunem infracţiuni, care erau măcar bănuite de toată lumea, trece pe plan secundar, iar hărnicia procurorilor de la DNA poate fi percepută cam suspect. Dar, în fine, asta e altă problemă, important e că “visul de aur” al statului de drept, colorat în nuanţe portocalii, a început să funcţioneze. Din păcate, pe lângă spectacolul mediatic, cel care îi cam ocupă timpul omului de rând, ce lucrează pe un salariu de cacao, cocos sau alte coloniale, există viaţa reală, din ce în ce mai greu percepută de simplul muritor. În afară de îmbrăcarea în zeghe a fosţilor demnitari şi închiderea lor, sub diverse forme, se închid şi altele. Şi acelea în mod definitive. Printre rânduri, între atâtea reţineri, arestări, puneri sub acuzare sau alte diverse formule juridice, se pot închide, în curând, şi firme de stat, chiar şi din cele puţine cât au mai rămas. Iar judeţul Hunedoara este campion la acest nedorit capitol, fie el şi ipotetic, dar cu şanse mari de a fi pus în practică. În mod concret, mineritul, dacă nu se schimbă ceva radical, în următoarele zile, mai are puţin şi este îngropat, la propriu. După punerea crucii pe cupru, i se cântă prohodul şi huilei. În doi-trei ani, în ritmul actual, mineritul din Hunedoara va deveni o amintire, iar siguranţa naţională din punct de vedere energetic, mult cântată de orice formă de guvernare, va fi un basm de adormit copiii. Acest lucru, inevitabil, va duce la şi la închiderea termocentralelor din judeţ, cărora, în mod cinic, unii care le-au “ajutat” să ajungă în această stare se pregătesc să fiarbă coliva. Apoi siderurgia, câtă mai e, ori a fost dată moca altora ori e în moarte clinică, iar lemnul este mâncat, strategic, de gândacul tipograf şi, în concluzie, presa e de vină pentru tot ce se întâmpă. Petrolul, gazul sau curentul sunt dijmuite de alţii, după ce le-au luat pe preţuri de nimic, iar noi plătim preţuri pe ele de se sperie până şi bine retribuiţii muncitori vest-europeni. Astea, momentan, nu se închid, dar ne închid pofta de viaţă, celor retribuiţi după model sovietic şi obligaţi să plătească tarife vest-germane. C ear mai de închis? Poate gura celor din presă, dar asta nu se va întâmpla. Că dacă se întâmplă…
