Nu ştiu alţii cum sunt – vorba lui Creangă -, dar pe mine mă cuprinde o amară şi de netrecut tristeţe atunci când văd cum un spaţiu dăruit de Dumnezeu cu de toate, un spaţiu care ar putea găzdui în pace şi belşug o populaţie cu mult mai mare, este strivit, sterilizat fizic şi sufleteşte de oameni care îl locuiesc.
Acest spaţiu dăruit este judeţul Hunedoara, un spaţiu căruia am avut prilejul să îi descopăr văzute şi nevăzute, rele şi bune, minunăţii şi prăpăd. Păstrând, fatal, parcă umbra unui blestem, acest spaţiu cu dăinuiri naturale şi istorice unice este îngropat, de la o etapă la alta, de la o epocă la alta, în răspărul firii, şi nu poţi da vina pentru pentru zădărnicia în care se scufundă decât pe oameni.
Nu săriţi în sus prea repede, voi, cei care umblaţi cu patriotismul în piept închizând prea uşor ochii la argumente şi fapte! Nu calcă nimeni oameni în picioare. Vorbim despre o neputinţă care nu poate fi nici a pământului, nici a lui Dumnezeu, ci numai a oamenilor. Pentru a înţelege drumul acestui discurs, să privim doar două decenii şi jumătate înapoi.
Cine au fost cei care au fost împinşi în fruntea comunităţilor hunedorene de naivitatea şi lenea alegătorului? Cei mai buni dintre cetăţenii acestor locuri? Cei mai cinstiţi? Cei mai dăruiţi cu patriotism şi dragoste? Cu foarte puţine excepţii, ştim cu toţii că nu. În zona de decizie, în politică şi administraţie, au fost împinşi sau s-au strecurat – cu suportul alegătorului bucuros să scape de efortul de a mai judeca, hrănindu-se cu minciună şi promisiuni dezlânate – tot felul de indivizi puşi pe căpătuială, mulţi dintre ei participând la organizarea unei reţele de putere, de influenţă care, iată, după un sfert de secol, este de nezdruncinat. A ajuns, astfel, judeţul Hunedoara, în multe locuri, să nu aibă de unde să aleagă oameni serioşi, oameni buni, pentru că oamenii buni şi serioşi au fost alungaţi definitiv, de multă vreme, din viaţa publică, în locuri izolate, de unde nu pot face aproape nimic. Poate numai să vorbească, rar şi fără spor. Din anii 90 s-a înţeles bine că gaşca de politicieni hunedoreni aleşi de popor, din toate părţile, a fost solidară cu distrugerea economiei hunedorene – chiar a participat mişeleşte la ea -, cu eliminarea surselor cinstite de trai pentru zeci de mii de oameni, cu alungarea tinerilor – astfel că suntem acum într-un judeţ îmbătrânit, cu oraşe mari locuite de pensionari, cu o cicatrice hidoasă a neputinţei ce trece de-a lungul Hunedoarei nevindecată.
S-a înţeles din vreme ce viitor pregătesc politicienii hunedoreni, cei supuşi unei politici româneşti de la Bucureşti care nu a pus preţ decât pe îmbogăţirea indiferent de mijloace a clasei politice. Dar, chiar dacă alegătorul hunedorean a simţit, dureros, că este minţit şi furat, votul lui a repetat, în fiecare ciclu electoral, slujirea demagogiei politice, votul lui a promovat impostura, analfabetismul politic, hoţia cu funcţie bugetată public care otrăveşte viaţa şi locurile.
Vin alegerile. Hunedoreanul este pus, din nou, să aleagă dintre multe rele şi puţine bune şi tare îmi este frică de faptul că nu va alege nici măcar răul cel mai mic… Şi asta, poate, tocmai pentru a nu strica nimic din firul nemilos al unui destin pământesc care îngroapă în negură unul dintre cele mai bogate şi frumoase locuri cu dar dumnezeiesc, îl golesc de viaţă…
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu sunt cu siguranţă înspăimântat.
