[box border=”full”]Ştirea:
Mai marii UNPR Hunedoara au comis o delaţiune după ce au pierdut alegerile locale cu scopul de a obţine şefia judeţului prin alte mijloace decât cele electorale. Reclamaţia a fost cercetată de procurori şi s-a dovedit a fi neîntemeiată. Progresiştii dau din colţ în colţ, acum când a venit vremea să îşi asume bărbăteşte gestul. Niciunul dintre liderii UNPR nu ştie de existenţa înscrisului şi toţi se declară indignaţi, scandalizaţi chiar, de măgăria care a pus în alertă procurori din două judeţe. Din nou revine Caragiale în actualitate şi scrisoarea pierdută se joacă la Hunedoara cu actori de pe scena politică într-un spectacol care durează de obicei patru ani şi la care toţi hunedorenii trebuie să plătească bilet de intrare.[/box]
O întâmplare autentică
Mihail Nicolae Rudeanu avea o abilitate diabolică de a ieşi basma curată din situaţii critice. Între timp s-a mai tocit, dar pe vremea lui Năstase îşi punea adversarii în încurcătură cu foarte mare uşurinţă. S-a întâmplat şi la o întâlnire cu Bombonel, în cabinetul fostului premier. De faţă mai erau Aurelian Serafinceanu – prefect pe atunci, şi deputatul Ioan Timiş (Dumnezeu să-l aibă în pază), aflat în vrajbă mare cu Rudeanu (deşi în public se pupau frăţeşte pe obraz. Cum face Rudeanu cu toată lumea.). Judeţul fierbea la foc mărunt scandalul de evaziune fiscală în care erau băgaţi fraţii Gărdean (camarazii prefectului Rică). Adrian Năstase turba de furie că a fost nevoit să afle din presă povestea şi i-a luat la refec pe cei trei capi ai judeţului. (Se zice că ar fi trântit dosarul fraudei de podea aşa de tare că a stârnit colbul cât colo.) Rică era pierit şi nu putea articula nici un sunet, în timp ce Timiş sta relaxat fiindcă se ştia străin de afacerea Gărdenilor, chiar dacă fapta se petrecuse la Haţeg, adică la el „acasă”. Şi tocmai când credea Timiş că vecinii lui au băgat-o pe mânecă, numai ce-l aude pe Mişu: „Domnule Preşedinte, Nelu Timiş este singurul care vă poate da detalii că-i din Haţeg, vecin cu Gărdean”. Atât de neaşteptată a fost replica, încât până la finalul dialogului cu premierul deputatul nu a mai reuşit nici să-şi vină în fire, nici să se disculpe.
„O ştampilă pierdută”
Alegerile s-au dus. Marele Învins Mircică şi Furca, marioneta sa din Cristur, pun ţara la cale cum ar fi făcut Farfuridi şi Brânzovenescu la ceas de cumpănă.
Mircică: Ce să fac?… Batem o depeşă la Bucureşti, la Autoritatea Electorală, la DNA, la gazete, scurt şi cuprinzător: „Trădare! Preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara trebuie scos din pită civil şi penal. Alegerile au fost furate. Trădare! Trădare! De trei ori trădare!”
Furca: E tare! Prea tare! N-o iscălesc.
Mircică: Trebuie să ai curaj ca mine! Trebuie s-o iscăleşti: o dăm anonimă!
Furcă: Aşa da, o iscălesc!
„Să mă ierţi şi să mă iubeşti că suntem români amândoi”
Mihail Nicolae Rudeanu (monolog): Va să zică, ştampila-i a mea, semnătura – a lor. Acum că treaba a ieşit prost am să zic că mi-au folosit ştampila fără să ştiu, nu am nici un amestec. Eram beat şi am uitat-o pe masă. E uşor de crezut, da’ mă fac de ruşine… Altă minciună nu-mi vine-n cap. Îmbătrânesc… Altădată minţeam mult mai uşor… Nu-i de mirare că am ajuns să fac politică la mâna a doua. Mai bine spun adevărul: Domnule Preşedinte, Muntean m-a prostit să pun parafa pe ţâdulă, nici nu ştiu bine ce scria acolo. Acu aflu şi io. Ce măgar! Da, aşa voi face… Decât beat, mai bine prost… că ţine mai mult”
