[box border=”full”]Ştirea:
Fărădelegile procurorilor vor fi de necomentat peste câteva luni (din martie 2014), atunci când intră în vigoare noul Cod penal. Art. 276 face din procurori nişte dumnezei-pe-pământ fiindcă oricine semnalează faptele comise de ei poate ajunge la puşcărie. Orice altă profesie din România e criticabilă. Procurorii – nu. Casta lor a pus mâna pe Consiliul Suprem al Magistraturii, dintre ai lor au îmbrăcat robă de judecător şi emit sentinţe, mai au nevoie doar de tăcere ca să călărească lumea în linişte. Şi vor avea pe bază de Art. 276. Nici procurorul stalinist nu era atât de bine ocrotit de lege. Democraţia noastră „originală” îşi protejează mai eficient corupţii. De la Ilici la procurorul Ponta, România a evoluat în rafinamentul terorii.[/box]
Plecând de la un singur caz
Dorel Herban este un procuror ce are în spate o lungă carieră de miliţian. Despre procurorul Herban se ştie pe bază de probe certe (nu doar cu „suspiciuni rezonabile”) că a fuşărit un dosar cu mort pentru care românii plătesc despăgubiri impuse de CEDO. (Viitorul Cod penal ne-ar trimite la bulău pentru discuţia asta). Procurorul Dorel Herban – el sau oricare altul de teapa sa – nu poate fi obligat să achite nota de plată a Statului Român. Herban nu a fost nici măcar „urecheat” de şefii săi şi nici conştiinţa nu îi bate obrazul. Nu regretă nimic şi nu visează noaptea că-l bântuie fantoma unui mort sfârtecat în bucăţi. Educaţia atee de tip bolşevic are avantajele ei.
Procurorul Herban nu este singur pe lume. Ca el sunt mulţi. Cu suspiciuni rezonabile îi punem în listă şi pe cei din cazul comisarului şef Traian Berbeceanu. În curând despre ei nu vom mai avea dreptul să vorbim pentru că România este primul stat care pune în Codul penal OMERTA – legea tăcerii.
Codul lui Ponta (fragment)
Art. 1. Procurorul – definit ca specie de răpitor, sforar, panglicar, mardeiaş – este ocrotit de lege. 1. a) Excepţie fac procurorii oneşti şi incoruptibili care pot fi miştocăriţi, umiliţi sau expulzaţi din sistem în ultimă instanţă.
Art.2. Despre procuror se poate vorbi numai de bine. 2.a). în metru antic de poeţi, 2.b) cu pilde şi proverbe – teologii, 2.c) prin temenele – prostimea, 2.d) pe bază de simboluri monetare – cei din mediul de afaceri.
Art. 3. Procurorul trebuie să plece urechea la suspiciuni rezonabile numai în următoarea ordine: 3.1. comandă politică, 3.2. dispoziţia şefului ierarhic superior, 3.3. la stenograme prelucrate de profesionişti, 3.4. la surse agreate de Putere, 3.5. la proba verităţii, dacă nu intervin alţi factori de influenţă, cazuri în care – se subînţelege, prejudiciul este sub limita şpăgii pentru care nu te dai jos din pat.
Art. 4. Procurorul poată să fie judecător în pauza de masă şi în momente speciale în care se defectează sistemul de atribuire aleatorie a dosarelor şi împarte cauzele la nimereală.
Art. 5. Procurorul este mai presus de orice lege a naturii. (Pentru vulnerabilităţile gravitaţiei se poate sprijini, în mod excepţional, şi pe piţipoance)
Art.6. Are drept de „veto” la Judecata de Apoi. 6. a) Este taliban indiferent de confesiune. 6.b) În materie de Budism, el se reîncarnează numai la cerere şi într-o poziţie cel puţin egală cu aceea ocupată înaintea obştescului sfârşit.
Art. 7. Nimeni (om, zeu ori fiară) nu are voie să constate că procurorul se împuţeşte după ce s-a dus dracului. Hoitul va avea statut de moaşte.
