8.8 C
Deva
sâmbătă, mai 18, 2024

Administraţia din Zam a atras fonduri europene

În aşezarea rurală din extremitatea vestică a judeţului Hunedoara, în 2014 s-au făcut câteva investiţii importante pentru comunitatea locală

Situată în partea de vest a judeţului nostru, la limită cu Aradul, comuna Zam este una dintre localităţile rurale care, ca şi număr de locuitori, se încadrează încadrează în categoria aşezărilor non-urbane cu o populaţie medie.

zam primar

Lucrări la reţeaua de infrastructură

Cei 1.875 de locuitori, conform recensământului din 2011, trăiesc în 13 sate, acestea fiind Zam, reşedinţa de comună, precum şi localităţile aparţinătoare Almaș-Săliște, Almășel, Brășeu, Cerbia, Deleni, Godinești, Micănești, Pogănești, Pojoga, Sălciva, Tămășești și Valea. În comuna Zam, situată pe Valea Mureşului, anul trecut, chiar dacă nu a fost unul generos din punct de vedere al alocărilor bugetare, reprezentanţii administraţiei publice locale au reuşit să implanteze câteva proiecte importante. “Am obţinut, în anul 2014, o finanţare europeană nerambursabilă, în valoare de 84.620 de euro, pentru modernizarea drumului comunal 160 Zam – Godineşti, lucrările constând în asfaltarea unei porţiuni de un kilometru din această arteră rutieră importantă pentru comuna noastră. La acest capitol al drumurilor am mai făcut şi alte investiţii, de această dată din bugetul propriu. Astfel, în limita posibilităţilor, am efectuat pietruri pe mai multe drumuri comunale şi, în plus, am reabilitat şi circa patru kilometri de drumuri agricole. Şi, fiind într-o zonă rurală, punem acces, în mod firesc, pe agricultură şi alte activităţi adiacente. În acest sens pot să spun că am reuşit să finalizăm, în termenele prevăzute de legea 165, întocmirea documentaţiilor referitoare la inventarierea terenurilor agricole şi forestiere”, a declarat Sorin Ionel Nistor, primarul comunei hunedorene Zam.

Accent pe latura socială

Reprezentanţii administraţiei publice locale din comuna Zam au făcut, în 2014, investiţii importante şi în obiective ce privesc latura social a vieţii cotidiene a locuitorilor. “În cadrul unui proiect multianual, şi în 2014 au continuat lucrările de modernizare a căminului cultural din central de comună. Acest cămin cultural din Zam este utilizabil, la ora actual, fiind făcute, la el, toate finisajele interioare, acestea, pe lângă zugrăveli, montări de tâmplărie PVC şi tavane false, pardoseală ori reabilitarea scenei, însemnând şi lucrări de amenajare la bucătărie şi grupurile sociale, printre altele. Investiţia este realizată cu finanţare de la bugetul local, termenul de finalizare fiind anul 2017. Tot din fonduri proprii s-a amenajat, în central satului de reşedinţă, o bază sportivă multifuncţională, valoarea investiţiei fiind de 100.000 de lei. Acest teren a fost inaugurat printr-o competiţie de minifotbal, la care au luat parte opt echipe, din comună şi din localităţi învecinate. Inaugurarea a avut loc cu ocazia oeganizării, în premieră, a “Zilelor comunei Zam”. Această manifestare a durat trei zile şi s-a bucurat de un real succes în rândul numeroşilor participanţi la evenimente. Nu în ultimul rând doresc să amintesc şi faptul că sprijinim, conform prevederilor legale, cu sume de la bugetul local, lucrările de reabilitare a bisericii ortodoxe din localitatea de reşedinţă”, a mai spus Sorin Ionel Nistor, primarul comunei Zam. Trebuie menţionat că în comuna Zam sunt un castel cinci biserici declarate monumente istorice, alte patru lăcaşe de cult vechi, precum şi două rezervaţii naturale.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/