Comuna din Ţara Zarandului mai este cunoscută şi prin multitudinea de meşteri populari care sunt originari de aici
Cine merge în Ţara Zarandului are ce vedea. Şi, dacă se pleacă din Deva spre Brad, comuna Luncoiu de Jos este la „drumul mare”.
Recunoaştere
De o frumuseţe deosebită, comuna, cu cele cinci sate componente ale sale, Luncoiu de Jos, Luncoiu de Sus, Podele, Stejărel şi Dudeşti, este un spaţiu propice pentru cei ce doresc să scape de tumultul oraşului. Pe lângă frumuseţile naturale, comuna Luncoiu de Jos oferă şi alte frumoase surprize. Bunăoară, această aşezare moţească este cunoscută şi pe plan internaţional. „Ansamblul „Stejărelul”, ce, în trecut, a avut numeroase apariţii televizate, dar, apoi, a intrat într-o perioadă de declin, se revigorează. Reînfiinţat în 2011, în actuala formulă, sub conducerea coregrafilor Valentina şi Aurelian Lorinţi, ansamblul a început drumul de recucerire a gloriei de odinioară. De asemenea, şi asta o spun cu mândrie, comuna noastră a fost desemnată câştigătoare la „Festivalul Rachiului”, desfăşurat, luna trecută, în judeţul Timiş, la Sânpetrul Mare, manifestare cu participare internaţională”, a declarat primarul comunei Luncoiu de Jos, Călin Dorin Dud.
Păstrarea tradiţiilor
Comuna Luncoiu de Jos se mai poate mândri şi cu multitudinea de artişti populari pe care îi are, aceştia nefiind doar originari de aici, ci trăind în continuare în această pitorească aşezare. De exemplu, în familia Costea, trei generaţii duc mai departe vechile tradiţii. Mama Floarea încă toarce din fuior, făcând o lână cum rar găseşti, fiul Marin, fost miner, acum şi el pensionar, cu mâini pricepute, face adevărate minuni din împletituri de nuiele, iar nepoata Claudia, masterand biochimist, duce mai departe reţete culinare vechi. Totodată Nicu Radu Groza, fost militar angajat pe bază de contract, devenit ulterior potcovar la unitatea de vânători de munte, continuă şi acum meşteşugul fierăritului.În pragul celui de-al şaptelea deceniu al vieţii, Vronia Cătană interpretează, şi acum, vechi cântece populare, pe care speră să le transmită generaţiilor viitoare. Şi, nu în ultimul rând, Aurel Martin, şi el pensionar miner, este un maestru în ceea ce priveşte miniaturile, ultima sa realizare fiind o machetă din pănuşi de porumb a bisericii din Luncoiu de Jos.
