11.2 C
Deva
marți, martie 21, 2023

Răchitova, pregătită să intre în iarnă

În comună s-au asigurat lemnele pentru sezonul rece şi s-au modernizat drumurile de exploataţie agricolă

La ţară zicala „Omul gospodar îşi face iarna car şi vara sanie” se potriveşte cel mai bine. Mulţi edili din zonele rurale hunedorene, în baza dictonului de mai sus,  au început să se pregătească pentru venirea iernii.


Au adus bani la bugetrachitova primarie

Printre cei care, încă din sezonul cald, au început să facă pregătiri pentru ca venirea sezonului rece, care nu este foarte departe, din punct de vedere calendaristic, să nu îi prindă nepregătiţi se numără şi reprezentanţii administraţiei publice din comuna hunedoreană Răchitova. „Încă din vară am reuşit, pentru populaţie, să marcăm circa 750 de metri cubi de lemne pentru foc, aceasta fiind sursa de încălzire a locuitorilor comunei în sezonul rece. De asemenea, s-au marcat 150 de metri cubi de lemne pentru instituţiile publice care funcţionează în localitate, respectiv şcoli. Cămine culturale şi primăria. Totodată, am şi scos la vânzare, pentru terţe persoane, agenţi economici cu preponderenţă, în jur de 5.000 de metri cubi. Tariful pentru concetăţeni pe care l-am practicat a rămas cel de anul trecut, respectiv 100 de lei plus TVA metrul cub, iar la agenţii economici s-au organizat licitaţii, preţul depăşindu-l pe cel aplicat la populaţie. Normal că acest preţ care a fost licitat ne-a bucurat, sumele obţinute intrând la bugetul local. Pentru instituţiile publice din comună lemnul a fost asigurat deja, plata efectuându-se din bugetul local”, a declarat Eugen Dorel Băiconi, primarul comunei hunedorene Răchitova, în emisiunea „De prin sate adunate…”, difuzată pe postul de televiziune HUNEDOARA TV.

eugen dorel baiconi, primarul comunei rachitova

Acces facil către holde

O altă preocupare a celor care trăiesc în zonele rurale este accesul la terenurile agricole, la păşuni sau la păduri. Şi aici, în Răchitova, o superbă aşezare din Ţara Haţegului, edilii au făcut numeroase demersuri pentru a facilita accesul la holdă, cum se spune în zonă. „Anul trecut am avut depus, pe măsura 125, un proiect pentru modernizarea drumurilor de exploataţie agricolă, dar, din păcate pentru noi, acesta a fost respins. În ciuda acestui lucru, noi am reuşit să reabilităm aceste drumuri cu bani proveniţi de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură (APIA) Hunedoara. Practic au fost reabilitaţi aproximativ patru kilometri de drumuri care duc la păşunile comunale, intervenindu-se pe acestea cu piatră, nisip şi sorturi. De asemenea, şi în acest an continuăm cu modernizarea acestor drumuri, mai exact cu cele pe care nu s-a intervenit anul trecut”, a mai spus Eugen Dorel Băiconi, primarul din Răchitova, în emisiunea „De prin sate adunate…”, de la HUNEDOARA TV.

rachitova panoramio

 

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Știri Recente