7.8 C
Deva
duminică, mai 25, 2025

Râuşorul este aproape de a obţine statutul de staţiune

 În prezent respectivul perimetru, situat pe raza comunei Râu de Mori, este catalogat drept zonă de agrement

rau de mori primar

Comuna hunedoreană Râu de Mori, pe lângă numeroasele obiectivele istorice pe care le adăposteşte, prezintă o particularitate, ce o face deosebită faţă de alte localităţi din judeţ: găzduieşte zona de agrement de la Râuşor.

Chestiuni birocratice

Reprezentanţii administraţiei publice locale din pitoreasca aşezare hunedoreană au mari speranţe ca, după mult timp, zona de agrement de la Râuşor să primească un statul superior din punct de vedere al clasificărilor turistice, şi pe care îl merită, de altfel, cu prisosinţă, cel de staţiune. „Avem speranţa ca, într-un termen relativ scurt, zona de agrement de la Râuşor să primească statutul de staţiune de interes local, iniţial, şi, apoi, judeţean. Până atunci, însă, mai trebuie să trecem peste unele chestiuni birocratice pentru a implementa un proiect ce vizează modernizarea infrastructurii turistice din zona Râuşor. Astfel, mai trebuie să primim OK-ul final de la Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) V Vest Timişoara, către care am trimis ultimele lămuriri solicitate în privinţa diferenţelor inevitabile apărute la inspecţia de pe teren între studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic. O altă veste bună este că s-a finalizat, după mult timp, Planul Urbanistic Zonal (PUZ), şi sper că nu vom avea probleme cu aprobarea sa de către Comisia de Urbanism din cadrul Consiliului Judeţean Hunedoara şi, apoi, de Consiliul Local al comunei Râu de Mori. Revenind la proiectul de dezvoltare a infrastructurii turistice, doresc să precizez că acesta prevede amenajarea, la baza pârtiilor, a patru terenuri de sport. Dintre acestea unul va fi amenajat să funcţioneze ca teren de tenis pe perioada de vară, iar altul ca patinoar natural în sezonul rece. Terenurile vor beneficia de instalaţii de nocturnă, de grupuri sociale sau de vestiare, practic tot ce trebuie pentru a satisface şi cele mai exigente pretenţii ale turiştilor”, a declarat Niculiţă Mang, primarul comunei Râu de Mori.

Un rai turistic

Comuna Râu de Mori este amplasată în centrul unei depresiuni pitoreşti, înconjurată de dealuri şi munţi, care formează terasa a doua, ca înălţime, respectiv 650-700 de metri, din Depresiunea Haţegului. Râu de Morieste cea mai întinsă aşezare din judeţul Hunedoara, având o suprafaţă de 387 de kilomteri pătraţi, şi se situieazăîntre primele trei localităţi rurale din ţarăla acest capitol. Localitatea Râu de Mori este o străveche aşezare de cneji români, locul de origine al familiei Cândea, amintită la începutul veacului al XIV-lea. Astăzi se mai păstrează vechea biserică a satului şi substructurile unui castel, datând din veacurile XVI – XVIII, care făcea parte din curtea cnezială. Se mai păstreazăşi ruina unei biserici paraclis, construită în secolul XV. La Suseni, într-o grădină, mai cresc câţiva castani comestibili seculari (Castanea sativa). La Clopotiva s-au descoperit urme romane ale apeductului care deservea Sarmizegetusa, iar la Ostrov se poate vedea insolitul gard al cimitirului, situat în interiorul bisericii. Comuna Râu de Mori este celebră inclusiv pe plan internaţional pentru cetatea şi mănăstirea Colţ, vestigii istorice descrise magistral de Jules Verne în romanul său „Castelul din Carpaţi”. La toate acestea se adaugăşi viitoarea staţiune Râuşor.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/