Un tânăr care se urcase băut la volan a provocat un accident după ce aîncercat să fugă de Poliţie.
Poliţiştii i-au cerut şoferului să oprească, după ce au observat că maşina nu avea montate plăcuţele de înmatriculare.
„Conducătorul auto nu a oprit autoturismul, ci a schimbat direcţia de mers. Echipajul rutier a trecut la urmărirea acestuia şi, în apropierea unei intersecţii şoferul a pierdut controlul volanului şi a tamponat un autoturism care staţiona. Cu privire la tânăr s-a stabilit, că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul nu este înmatriculat.
De asemenea, suspectul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie de 0,52 mg/l, alcool pur în aerul expirat”, a declarat inspectorul principal Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.