Douăsprezece persoane au fost ucise, miercuri, cu sânge rece, după ce doi bărbați înarmați și cu fețele acoperite au deschis focul în sediul publicației de satiră Charlie Hebdo, din Paris. Cel mai tânăr dintre presupuşii terorişti, Hamyd M., care s-a aflat la volanul maşinii, s-a predat. Ceilalţi doi suspecţi, fraţii Said şi Cherif Kouachi, au fost identificaţi de către poliţiştii francezi pe baza unei cărţi de identitate descoperite într-un automobil incendiat, abandonat de către atacatori. Ei au fost daţi în urmărire generală şi sunt, în prezent, cei mai căutaţi criminali din Europa.

Cine sunt cei doi fraţi presupuşi terorişti
Potrivit presei franceze, cel mai tânăr dintre fraţi, Cherif, a fost judecat şi condamnat la trei ani de închisoare, în 2008, pentru apartenenţa la o grupare extremistă, cunoscută sub numele de Filiera irakiană din arondismentul XIX, care trimitea tineri jihadişti francezi să lupte în Irak şi îi antrena pentru atentate teroriste. Cei doi fraţi au revenit din Siria vara trecută.


