Partidul conservator al lui Viktor Orban a câștigat detașat alegerile legislative din Ungaria duminică, dar suspansul rămâne asupra majorității sale în parlament, în timp ce partidul de extremă-dreaptă Jobbik a progresat semnificativ, notează AFP.
Potrivit rezultatelor parțiale după numărarea a 93,12% din buletinele de vot, omul forte al acestei țări din fostul bloc comunist, membră a Uniunii Europene, obține 44,61% din voturi cu partidul său Fidesz.
Acest rezultat este în mod clar mai puțin bun decât acum patru ani /52,7%/, dar oricum ar permite să se ocupe cele 133 de locuri din 199, adică la limită majoritatea de două treimi în parlament, potrivit comisiei electorale, care va anunța rezultatele finale luni.
„Putem spune cu siguranță că am câștigat”, a declarat Viktor Orban în fața mulțimii de susținători, înainte de a ști dacă partidul său va păstra sau nu „supra-majoritatea” ce i-a permis, după o schimbare a Constituției introdusă în primul său mandat, să voteze 850 de legi fără dezbatere parlamentară.
Cu 20,66%, partidul de extremă-dreaptă, antisemit și anti-romi Jobbik câștigă teren față de 2010, când a intrat în parlament cu 17% din voturi.