10.8 C
Deva
luni, octombrie 7, 2024

PARLAMENT. „Legea porno” – Cine plăteşte „acciza pe plăcere”

senatorul
Senatorul Sebastian Grapa

Senatorul liberal Sebastian Grapa le-a declarat razboi comerciantilor din domeniul pornografic si a castigat prima batalie, proiectul de lege pentru taxarea suplimentara a acestora fiind adoptat tacit de catre Senat.

Proiectul urmeaza sa fie supus votului in Camera Deputatilor, for decizional.

Legea pornografiei initiata de Sebastian Grapa presupune introducerea unei accize anuale de 15.000 de euro pentru site-urile porno, taxe suplimentare pentru publicatii si obiecte cu caracter pornografic, reglementarea functionarii saloanelor de masaj erotic, dar si ambalarea revistelor in tiple mate, care sa acopere modelele „apetisante” de pe coperta.

Senatorul PNL a vorbit cu Ziare.com despre cele trei capitole ale initiativei sale legislative, care are ca scop principal protejarea copiilor.

Grapa ne-a explicat primul capitol al legii sale, care reglementeaza locurile unde se pot vinde revistele si obiectele cu caracter pornografic.

„Acestea nu se mai pot vinde la benzinarii sau in chisocuri de ziare, ele trebuie sa fie ambalate cu o tipla opaca, sa nu arate continutul, pentru ca ati vazut ca in diferite benzinarii, fel de fel de clienti de diferite varste, dar in special tineretul, sunt foarte atrasi de astfel de reviste, le desfac, se uita prin ele si le pun la loc”, a precizat parlamentarul.

 Liber la sex-shop-uri

Sebastian Grapa considera ca singurele locuri in care ar trebui comercializate reviste pornografice sunt sex-shop-urile, pentru care nu a propus introducerea vreunei accize si pe care chiar le incurajeaza. In schimb, senatorul sustine taxarea suplimentara a fiecarui produs in parte vandut in astfel de spatii comerciale.

„Eu incurajez crearea de sex-shop-uri, pe ele n-am introdus nicio acciza, pentru ca scopul pentru care trebuie sa existe acest gen de magazin este ca in el sa se comercializeze tot ce am spus mai devreme.

Eu am cerut o acciza suplimentara la materialele pornografice pentru comercianti, de pilda, pentru fiecare revista sa se plateasca un euro, pentru filmul XXX sa se plateasca trei euro, pentru jucarii sexuale pana in 50 de euro sa se plateasca 10 euro, iar pentru cele care depasesc 50 de euro sa se plateasca 20 de euro. Ramane la alegerea comerciantului daca scumpeste sau nu produsele respective”, a detaliat senatorul.

Grapa a subliniat ca si in prezent este ilegala comercializarea de reviste pornografice la chioscuri, dar „exista un vid legislativ, nu reglementeaza nimeni locul in care se vand aceste reviste”.

„Si am facut foarte clar distinctia intre nuditate nonsexuala si nuditate sexuala, deci nu e vorba despre toate revistele in care apar femei goale, fiindca poate sa apara o femeie goala pentru ca a fost pradata de hoti”, a continuat el.

Intrebat de ce mai sunt necesare copertile opace daca publicatiile sunt vandute numai in sex-shop-uri, Sebastian Grapa a lamurit: „Ca masura de preventie, pentru ca acolo mai scapa si copii”.

15 milioane de euro din accize, la bugetul statului

Totodata, al doilea capitol al proiectului de lege se refera la o acciza anuala pe care trebuie sa o plateasca site-urile cu caracter pornografic, in conditiile in care, „in momentul de fata, impozitarea acestor site-uri este foarte greu de aplicat”.

„Eu am propus o chestiune foarte simpla: am identificat 2.000 de site-uri care se ocupa cu asa ceva, presupunem ca in momentul in care legea intra in vigoare raman jumatate. Sa zicem ca aceste 1.000 de site-uri o sa plateasca o acciza de 15.000 de euro pe an. Nu este mult, suma e decenta si, facand un calcul, iata ca vin 15 milioane de euro la buget, care pot fi folositi in chestiuni sociale”, a mentionat acesta.

Senatorul a dat si un exemplu, sustinand ca exista un site unde un anunt cu „o domnisoara care isi ofera serviciile face 7.000 de euro in 48 de ore”, aspect care demonstreaza ca suma de 15.000 de euro pe an este neglijabila in comparatie cu incasarile portalului pornografic.

„Mai exista un site, acolo un anunt e valabil 30 de zile si costa 5 euro, erau vreo 340.000 de anunturi, sunt aproape 1,6 milioane de euro. Va dati seama ca o astfel de societate poate sa isi bage cheltuieli exorbitante sau sa il scuteasca pe ala (proprietar – n.red.) de taxe, ca isi cumpara Bentley, isi cumpara palate sau dracu’ stie ce-si cumpara, iar la bugetul statului zero, ca sunt cheltuieli deductibile”, a acuzat Grapa.

Maseuze cu certificat, nu de pe centura

De asemenea, a treia componenta a actului normativ vizeaza saloanele de masaj erotic, unde angajatele trebuie sa aiba aceeasi pregatire ca salariatele din saloanele de masaj terapeutic, iar conditiile trebuie sa fie comparabile, adica sa aiba toaleta, dus si asa mai departe.

„Tanti care vine sa ma maseze trebuie sa aiba pregatire, ca altfel este foarte clar ca e prostitutie pe fata. La autorizare e aceeasi declaratie pe proprie raspundere, iar inspectorii de la ITM verifica certificatul de libera practica, in timp ce inspectia sanitara vede daca salonul are dus si toaleta. E foarte simplu.

Mergem pe prezumtia ca sunt cinstiti si declara ca in realitate dispun de ceea ce am spus eu, iar daca sunt prinsi sa fie amendati. Dupa aceea, au timp sa isi faca toaleta, iar domnisoarele sa nu fie din acelea pe care le iei de pe centura Bucurestiului, sa fie din acelea care au macar certificat de maseuza”, a spus el.

Sebastian Grapa arata ca nu exista niciun fel de taxa suplimentara pentru clienti, cu toata ca a fost avertizat de unii colegi ca detinatorii de site-uri sau comerciantii ar putea scumpi produsele si serviciile ca urmare a introducerii noilor impozite.

„Nu pot sa garantez (ca nu vor majora preturile – n.red.), dar cand ai astfel de incasari esti multumit sa intri in legalitate platind o licenta de 15.000 de euro, numai un prost manager poate sa majoreze anuntul de la 5 euro la 5,5 euro ca sa isi scoata banii.

Si ce cheltuieli poate sa aiba un astfel de site, niste calculatoare, niste servere si doi operatori acolo…mai ales ala care colecteaza anunturi de genul ‘Sunt cutare, am ochii albastri si fundul de 20 de centimetri si vreau barbat brunet'”, a exemplificat liberalul.

Sebastian Grapa este convins ca, daca nu ar fi fost adoptat tacit, proiectul de lege ar fi fost votat de catre colegii sai senatori.

„Dupa ce am facut calculele, colegii mei au ramas uimiti, li se vedeau amigdalele cand le-am spus sumele care se incaseaza. Si mai e un avantaj, ai clar o predictibilitate bugetara in ceea ce priveste sumele incasate din acest domeniu. Adica stiu ca sunt 1.000 de site-uri functionale, ceea ce inseamna ca 15 milioane pe an le ai din chestia asta, pe care poti sa le dai, de exemplu, la majorarea alocatiei de la 42 de lei la 70 de lei”, a spus el.

Cu toate ca a trecut de Senat, comisiile de buget, cultura si juridica au dat aviz negativ initiativei legislative. Grapa i-a criticat pe colegii din Comisia de cultura pentru decizia luata si a insistat asupra faptului ca legea trebuie sa fie adoptata pentru a proteja copiii.

Atac la Comisia de cultura din Senat

„Un distins reprezentant al Comisiei de cultura habar nu are pe ce lume traieste, nu vreau sa ii dau numele si nu e prima data cand spune elucubratii de ti se ridica parul in cap daca ai. Eu m-am bazat foarte mult pe intelegerea in plen, in special a celor care au copii.

O astfel de lege trebuie neaparat modificata; in momentul de fata, felul in care e reglementat modul in care se vand mizeriile alea de reviste reprezinta un atac la pudoare. Avem toti copii care, cand intra pe astfel de site-uri, vad ‘sunt cutare si fac cutare’, nu va pot spune ce fel de expresii se folosesc. Eu am trei fetite si trebuie sa le protejez”, a incheiat Sebastian Grapa.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/