Un tânăr a fost prins în flagrant la scurt timp după ce a forţat uşa unei maşini şi a intrat în interiorul acesteia, pentru a căuta lucruri pe care să le fure. „Suspectul, în vârstă de 25 de ani, a fost găsit de poliţişti în timp ce se afla în interiorul unui autoturism parcat pe strada Eroilor din Orăştie, autoturism ce aparţine unei părţi vătămate din localitate. Maşina prezenta urme de forțare la portiera stânga-față, prejudiciul urmând a fi stabilit”, a declarat inspectorul principal Bogdan Niţu, de la IPJ Hunedoara. Cercetările au fost preluate de către poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale, în cauză fiind întocmit dosar penal.