Foştii angajaţi de la UMIROM, care s-au format ca specialişti la această uzină de producere şi reparare a utilajului minier, considerată vârful de lance al fabricilor de profil din ţară, vor să protesteze public faţă de modul în care a ajuns societatea.
După privatizarea ei, UMIROM a ajuns o ruină, iar tot ceea ce s-a putut valorifica – inclusiv echipamente de lucru – a ajuns la fier vechi. Foştii angajaţi ai societăţii sunt nemulţumiţi de ceea ce s-a întâmplat după cumpărarea uzinei de către ex-prefectul Aurelian Serafinceanu şi anunţă că vor protesta public.
“Opinia mea şi a celor mulţi care ne-am format ca profesionişti şi că oameni în vechiul UMIROM, este că ,aşa cum toată ţara a încăput pe mâna unor jecmănitori, şi celebra uzină a încăput pe mâna celor doi – adică Seranficeanu şi Melczer (n.r. directorul Gerom) – pe care i-i cunosc foarte bine. Ca oameni cunoscători ai industriei sunt nuli. Sunt doar simplii “ţambalagii” ,dovadă că uzina a ajuns o ruină iar ei, foarte mândri, nu au reuşit să facă decât o banală sala de nunţi şi cumetrii. Cine este de vină? De vină sunt cei care le-au vândut pe o sticlă de rom sau de ulei cupoanele, organele de poliţie care nu au acţionat pentru respectarea legislaţiei şi care nu i-au verificat pe cei doi de unde au banii. (…). Eu chiar m-am sfătuit cu mai mulţi foşti urumpisti să organizăm un marş prin care să ne arătăm dezamăgirea şi mai ales dispreţul pentru cei doi”, spune unul dintre cei care a lucrat aici, Marian Rădoi.
Şi alţi foşti angajaţi sunt nemulţumiţi şi vor să se alăture acţiunilor de protest, în speranţa că cineva va face lumină în privinţa modului în care fabrica a fost privatizată şi cum de s-a permis să se ajungă aici.
SC „Umirom” SA a fost cumpărată în anul 2000 de fostul prefect PSD al judeţului, Aurelian Serafinceanu, pentru 7, 9 miliarde lei vechi, sumă achitată în tranşe. „Umirom” avea datorii încă de la privatizare, iar în timp nu a reuşit să se redreseze, în ciuda contractelor de sute de miliarde încheiate cu Compania Naţională a Huilei (CNH) Petroşani, mai ales pe vremea în care Serafinceanu era prefect de Hunedoara. Din cauza debitelor foarte mari către stat, în anul 2004 a fost instituit sechestru asigurător pe bunurile mobile şi imobile ale uzinei, care au fost apoi scoase la licitaţie. Firma a intrat pe rând în reorganizare, în lichidare, în faliment, iar apoi a dispărut. După privatizarea cu cântec, numărul salariaţilor s-a redus drastic, iar cei care mai aveau încă un loc de muncă se gândeau cu groază la ziua de mâine. Muncitorii povesteau că veneau la lucru şi se uitau în primul rând dacă mai au utilajele la care lucrau, pentru că toate erau duse la fier vechi.
