Tânăr atacat cu cuțitul după o șicanare în trafic

Un tânăr a ajuns în spital, cu o rană adâncă în antebraţ, după ce a fost tăiat de un alt tânăr, cu care se şicanase în trafic. Incidentul s-a petrecut pe un bulevard din Petrila.

„În jurul orei 22.45, Poliţia Oraşului Petrila a fost sesizată cu privire la faptul că, pe bulevardul Republicii, din localitate, are loc un conflict spontan între două persoane. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de intervenţie care aplanat conflictul şi a stabilit că, urmare a unei şicanări în trafic, un conducător auto în vârstă de 22 de ani, din Petrila, l-a lovit pe un alt conducător auto, de 19 ani, din Petrila, producându-i acestuia din urmă o plagă tăiată în zona antebraţului drept”, a informat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara.

Victima agresiunii a fost transportată la Spitalul din Petroşani, pentru acordarea de îngrijiri medicale, şi a fost supusă unei intervenţii chirurgicale. „În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de loviri sau alte violenţe. Poliţiştii continuă cercetările în acest caz, în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanţelor în care a avut loc conflictul”, a informat IPJ Hunedoara.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img
spot_img
[the_ad id="125914"]
[the_ad id="125916"]

Știri Recente