Cel mai bun dintre piloţii care au alergat în raliul „Cupa Hunedoarei” a ieşit pentru prima dată pe traseu în acest an chiar duminică la Hăşdat la bordul unui bolid cu care nu a mai concurat niciodată.

Pilotul Cornel Gărdean (26 ani, foto), din Haţeg este marele câştigător al Raliului de Viteză pe Traseu Montan (VTM) Cupa Hunedoara – Hăşdat 2013, a doua etapă din Campionatul Judeţean, disputat duminică pe un traseu lung de 3,4 kilometri (cu 4 curbe pe dreapta şi pe stânga) între localităţile Hăşdat şi Silivaşul de Sus.
Pilotul informatician
La bordul unui Mitsubishi Evo cu numărul de concurs 105, Cornel Gărdean a scos cel mai bun timp pe etapă: 01:42,130 minute în cea de-a doua manşă cu care s-a clasat pe primul loc atât în clasamentul general al piloţilor licenţiaţi cât şi la Clasa 4 – maşini cu motoare de 200 cai putere.
„A fost un raliu frumos, desfăşurat pe una dintre cele mai solicitante probe din ţară cu viraje foarte tehnice dar şi de viteză iar ritmul impus de piloţii care s-au bătut la vârf a făcut să avem o competiţie foarte tare şi spectaculoasă gustată din plin de publicul numeros care ne-a încurajat de pe margine”, a spus Cornel Gărdean care are licenţă de pilot de raliuri de doar 2 ani iar în viaţa de zi cu zi este informatician.
Bătaie mare pe podium
Aşa cum a punctat şi învingătorul la „licenţiaţi” lupta pentru supremaţie a fost acerbă! Dovadă, piloţii care au urcat pe podium au fost despărţiţi de sutimi de secunde.
“Atuul meu… probabil o mai bună concentrare pe ultima probă de concurs şi faptul ca am reuşit să trec linia de sosire pusă înaintea unui viraj de dreapta destul de strâns, cu peste 200 kilometri la oră”, a mai spus Gărdean care pe Hăşdat a concurat pentru prima dată cu Mitsubishi Evo.
Pe locul secund atât la „general” cât şi la Clasa 4 s-a clasat Ionuţ Rudeanu (Deva, Mitsubishi Evo 9, timp realizat: 01:42, 160 minute), urmat de Valentin Banciu (Hunedoara, Mitsubishi Lancer, 01:42, 460 minute). 19 piloţi au luat startul în „Cupa Hunedoara – Hăşdat” 2013 iar 17 dintre ei au trecut linia de sosire.
Cel mai bun dintre amatori şi alte premii
La amatori primul în clasamentul general dar şi la Clasa 2 a fost pilotul Mihai Cîmpean jr. din Brad pe un Volswagen Golf 1 cu timpul de 01:52,380 minute. Pe locul 2 la „general” a fost Adrian Măduţa (Peugeot 306, 01:53,850 minute, locul 1 la Clasa 4 şi 3) urmat de Alexandru Ion (Honda Civic, 01:54,770 minute). La categoria Femina locul 1 a fost câştigat de Delia Silvia Banciu (Audi A1, 02.02,030 minute, locul 2 la Clasa 4). Locul 1 la echipe Axis RallyTeam iar premiul „Fair Play” a fost acordat pilotului Mihael Alexandru Tothăzan (Hyunda Coupe). 47 de piloţi amatori s-au înscris în raliu iar 43 dintre ei au trecut linia de sosire.
[wzslider autoplay=”true”]
CUPA HUNEDOARA – HASDAT 2013 | ||||||||||||
CLASAMENTUL GENERAL – LICENŢIAŢI | ||||||||||||
Poz | Numele si Prenumele | Nr. conc. | Clasa | Autoturism | Timp M1 | Penalizari | Timp T M1 | Timp M2 | Penalizari | Timp T M2 | Timp etapa | |
1 | Gărdean Cornel | 105 | 4 | Mitsubishi Evo | 01:44.150 | 00:00.000 | 01:44.150 | 01:42.130 | 00:00.000 | 01:42.130 | 01:42.130 | |
2 | Rudeanu Ioan | 84 | 4 | Mitsubishi Evo9 | 01:42.160 | 00:00.000 | 01:42.160 | 01:42.230 | 00:00.000 | 01:42.230 | 01:42.160 | |
3 | Banciu Valentin Ioan | 364 | 4 | Mitsubishi Lancer | 01:42.460 | 00:00.000 | 01:42.460 | 02:03.390 | 00:00.000 | 02:03.390 | 01:42.460 | |
4 | Krepelka Alexandru | 1 | 4 | Peugeot 206 | 01:50.790 | 00:00.000 | 01:50.790 | 01:48.170 | 00:00.000 | 01:48.170 | 01:48.170 | |
5 | Cuzma Bogdan | 411 | 3 | Renault Clio | 01:53.020 | 00:00.000 | 01:53.020 | 01:51.380 | 00:00.000 | 01:51.380 | 01:51.380 | |
6 | Szorad Zoltan | 106 | 2 | Renault Clio | 00:00.000 | 00:00.000 | 00:00.000 | 01:51.870 | 00:00.000 | 01:51.870 | 01:51.870 | |
7 | Salistean Calin | 444 | 2 | Mitsubishi Colt | 01:57.490 | 00:00.000 | 01:57.490 | 01:55.000 | 00:03.000 | 01:58.000 | 01:57.490 | |
8 | Salistean Cosmin | 22 | 2 | Renault Megane | 01:58.830 | 00:01.000 | 01:59.830 | 01:57.690 | 00:00.000 | 01:57.690 | 01:57.690 | |
9 | Bâscă Mihai | 32 | 2 | Toyota Celica | 02:02.850 | 00:00.000 | 02:02.850 | 01:59.090 | 00:00.000 | 01:59.090 | 01:59.090 | |
10 | Tirpe Ioan | 99 | 3 | BMW E 30 | 02:01.900 | 00:00.000 | 02:01.900 | 02:00.590 | 00:00.000 | 02:00.590 | 02:00.590 | |
11 | Vidican Cosmin | 12 | 2 | Honda Civic | 02:02.370 | 00:01.000 | 02:03.370 | 02:02.470 | 00:02.000 | 02:04.470 | 02:03.370 | |
12 | Gulea Ioan | 24 | 3 | BMW328 | 02:03.720 | 00:00.000 | 02:03.720 | 00:00.000 | 00:00.000 | 00:00.000 | 02:03.720 | |
13 | Tothăzan Alexandru Mihael | 31 | 2 | Hyundai Coupe | 02:06.750 | 00:00.000 | 02:06.750 | 02:03.720 | 00:00.000 | 02:03.720 | 02:03.720 | |
14 | Geogean Sebastian | 57 | 2 | Ford Escort | 02:06.440 | 00:01.000 | 02:07.440 | 02:05.080 | 00:00.000 | 02:05.080 | 02:05.080 | |
15 | Giurisici Marius | 18 | 1 | Honda CRX | 02:07.370 | 00:00.000 | 02:07.370 | 02:06.220 | 00:00.000 | 02:06.220 | 02:06.220 | |
16 | Budai Danut | 495 | jun | Ford KA | 02:13.310 | 00:00.000 | 02:13.310 | 02:10.530 | 00:00.000 | 02:10.530 | 02:10.530 | |
17 | Şerban Dumitru | 79 | 3 | Audi Coupe | 02:25.400 | 00:00.000 | 02:25.400 | 02:19.670 | 00:00.000 | 02:19.670 | 02:19.670 | |
18 | Lascu Alexandru | 422 | 2 | Renault Megane | AB | |||||||
19 | Fazacas Ioan Dorin | 23 | 1 | Opel Corsa | AB |
Clasa 4 | ||||||||||||
Poz | Numele si Prenumele | Nr. conc. | Clasa | Autoturism | Timp M1 | Penalizari | Timp T M1 | Timp M2 | Penalizari | Timp T M2 | Timp etapa | |
1 | Gărdean Cornel | 105 | 4 | Mitsubishi Evo | 01:44.150 | 00:00.000 | 01:44.150 | 01:42.130 | 00:00.000 | 01:42.130 | 01:42.130 | |
2 | Rudeanu Ioan | 84 | 4 | Mitsubishi Evo9 | 01:42.160 | 00:00.000 | 01:42.160 | 01:42.230 | 00:00.000 | 01:42.230 | 01:42.160 | |
3 | Banciu Valentin Ioan | 364 | 4 | Mitsubishi Lancer | 01:42.460 | 00:00.000 | 01:42.460 | 02:03.390 | 00:00.000 | 02:03.390 | 01:42.460 | |
4 | Krepelka Alexandru | 1 | 4 | Peugeot 206 | 01:50.790 | 00:00.000 | 01:50.790 | 01:48.170 | 00:00.000 | 01:48.170 | 01:48.170 | |
Clasa 3 | ||||||||||||
Poz | Numele si Prenumele | Nr. conc. | Clasa | Autoturism | Timp M1 | Penalizari | Timp T M1 | Timp M2 | Penalizari | Timp T M2 | Timp etapa | |
1 | Cuzma Bogdan | 411 | 3 | Renault Clio | 01:53.020 | 00:00.000 | 01:53.020 | 01:51.380 | 00:00.000 | 01:51.380 | 01:51.380 | |
2 | Tirpe Ioan | 99 | 3 | BMW E 30 | 02:01.900 | 00:00.000 | 02:01.900 | 02:00.590 | 00:00.000 | 02:00.590 | 02:00.590 | |
3 | Gulea Ioan | 24 | 3 | BMW328 | 02:03.720 | 00:00.000 | 02:03.720 | 00:00.000 | 00:00.000 | 00:00.000 | 02:03.720 | |
4 | Şerban Dumitru | 79 | 3 | Audi Coupe | 02:25.400 | 00:00.000 | 02:25.400 | 02:19.670 | 00:00.000 | 02:19.670 | 02:19.670 |
Clasa 2 | ||||||||||||
Poz | Numele si Prenumele | Nr. conc. | Clasa | Autoturism | Timp M1 | Penalizari | Timp T M1 | Timp M2 | Penalizari | Timp T M2 | Timp etapa | |
1 | Szorad Zoltan | 106 | 2 | Renault Clio | 00:00.000 | 00:00.000 | 00:00.000 | 01:51.870 | 00:00.000 | 01:51.870 | 01:51.870 | |
2 | Salistean Calin | 444 | 2 | Mitsubishi Colt | 01:57.490 | 00:00.000 | 01:57.490 | 01:55.000 | 00:03.000 | 01:58.000 | 01:57.490 | |
3 | Salistean Cosmin | 22 | 2 | Renault Megane | 01:58.830 | 00:01.000 | 01:59.830 | 01:57.690 | 00:00.000 | 01:57.690 | 01:57.690 | |
4 | Bâscă Mihai | 32 | 2 | Toyota Celica | 02:02.850 | 00:00.000 | 02:02.850 | 01:59.090 | 00:00.000 | 01:59.090 | 01:59.090 | |
5 | Vidican Cosmin | 12 | 2 | Honda Civic | 02:02.370 | 00:01.000 | 02:03.370 | 02:02.470 | 00:02.000 | 02:04.470 | 02:03.370 | |
6 | Tothăzan Alexandru Mihael | 31 | 2 | Hyundai Coupe | 02:06.750 | 00:00.000 | 02:06.750 | 02:03.720 | 00:00.000 | 02:03.720 | 02:03.720 | |
7 | Geogean Sebastian | 57 | 2 | Ford Escort | 02:06.440 | 00:01.000 | 02:07.440 | 02:05.080 | 00:00.000 | 02:05.080 | 02:05.080 | |
8 | Lascu Alexandru | 422 | 2 | Renault Megane | AB |
Clasa1 | ||||||||||||
Poz | Numele si Prenumele | Nr. conc. | Clasa | Autoturism | Timp M1 | Penalizari | Timp T M1 | Timp M2 | Penalizari | Timp T M2 | Timp etapa | |
1 | Giurisici Marius | 18 | 1 | Honda CRX | 02:07.370 | 00:00.000 | 02:07.370 | 02:06.220 | 00:00.000 | 02:06.220 | 02:06.220 | |
2 | Fazacas Ioan Dorin | 23 | 1 | Opel Corsa | AB |