Vă propun un exerciţiu, aşa, mai ciudat – sper că nu şi sinistru. Imaginaţi-vă că sunteţi Avram Iancu. Nu Avram Iancu cel din viaţă, ci Avram Iancu eroul! Adică Avram Iancu cel din lumea de dincolo, privind, o dată pe an, la mijlocul lunii septembrie, comemorarea de la Ţebea. Aţi fi deci Avram Iancu şi aţi sta aşa, liniştit, în Rai – presupun că ar trebui să fie în Rai – privind o mulţime de oameni trişti, unii cu discursuri sforăitoare, alţii agitând pancarte şi huiduind, alţii mimând o pioşenie pe care nu au avut-o, nu o au şi nu o vor avea niciodată. Toţi spunând că-l comemorează pe Crăişor. V-ar plăcea? Asta în timp ce majoritatea susţin sus şi tare că nu, Serbările nu trebuie politizate… Vă spun drept că mie unul nu mi-ar plăcea să văd mereu oameni trişti – şi aşa se spune că noi, românii, suntem cam trişti. Păi pentru asta am luptat? v-aţi putea întreba, fiind – vă reamintesc – în rolul lui Avram Iancu. Ca să vedeţi mereu oameni care sunt trişti sau în orice caz aşa vor să pară? Care să spună că nu trebuie politizat nimic?
Păi totul este de fapt demagogie. Discutam încă de acum câţiva ani astfel de aspecte cu Mircea Moloţ, preşedintele CJH. Ceea ce a făcut Avram Iancu a fost în primul rând politic – şi încă politică de înaltă clasă! Din considerente fals-patriotice, preferăm să se creadă că Avram Iancu a fost aşa, un iobag mai răsărit, mai iute la mânie, iubitor de dreptate şi de popor care a spus ardeleneşte „no, gata? no hai…” (fie vorba-ntre noi, geniale cuvinte, esenţă a ardelenismului, îs mândru de ele…) şi a plecat la luptă, aşa, un fel de răscoală mai elevată, de secol XIX. Nu-i chiar aşa. Adevărata istorie a lui Avram Iancu este mai complicată, a unui om instruit, racordat la tendinţele secolului său, la tendinţele continentului din acea vreme, care a dus un război. Şi mai ales a făcut politică. Şi care nu are nici o vină că în ziua de azi a face politică a devenit o activitate compromiţătoare, de care lumea nu vrea să audă. Mare păcat, politica este ştiinţa şi de ce nu arta de a conduce Cetatea, termen generic care poate fi un oraş sau statul.
La Ţebea ar putea fi repus în drepturi actul politic. Măcar simbolic. Iar istoria sa poate fi consultată aici:
După cum, în noianul ştirilor de tot felul, m-a bucurat cea referitoare la Sarmizegetusa Regia şi la implicarea Institutului de Arhitectură Ion Mincu în conservarea şi amenajarea sitului arheologic din Munţii Orăştiei. În sine, această implicare presupune responsabilitate şi este în primul rând un act de cultură. Prea des asistăm la improvizaţie, nu că nu s-ar întâmpla şi în alte părţi (echivalentul lui Decebal în istoria Franţei, galul Vercingetorix, arată precum Napoleon al III-lea; dacă tot era împărat acel Napoleon, şi dacă tot nu se ştia cum arată Vercingetorix, de ce să nu fie precum împăratul…?). Dar implicarea unui institut de nivel naţional poate fi o garanţie a seriozităţii şi a responsabilităţii cu care trebuie tratat un sit precum Sarmizegetusa.
În plus, poate n-ar strica să avem ocazia să învăţăm o istorie a dacilor mai puţin contrafăcută şi plină de experimente ezoterice gen Oreste. Puteţi începe consultând revista online Historia. Iată şi un articol aici:
http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/intemeiat-burebista-primul-stat-dacic
Ştiu că vor fi controverse, dar unanimitatea nu are farmec…
