Cinste, corectitudine, politeţe, respect, valori? Teoretic, le avem toţi. Practic, o să-l citez pe un prieten, care spune aşa – ce răi suntem! dar ce ne place! Ei bine, printre comasări de şcoli şi ascendenţe dacice, printre politici planetare şi vicii de sistem, viaţa mi-a fost intersectată de un personaj care devine astfel subiectul acestui text.
Veţi fi de acord cu mine că nu întâlneşti în fiecare zi un om a cărui meserie să fie aceea de fabricant de orgi. Nu ştiam cu ce se ocupă, mi l-a recomandat cineva din Deva care l-a chemat din Cluj pentru a-i acorda pianul. Având şi Centrul Cultural “Drăgan Muntean” un pian care necesita reglaje şi acordare, am primit cu bucurie oferta. Omul a venit, s-a recomandat constructor de orgi, a văzut despre ce este vorba (era cu puţin înainte de Crăciun), mi-a spus cât ar costa prestaţia sa şi a promis că va reveni după 6 ianuarie – ceea ce a şi făcut.
S-a ocupat sistematic de pianul aflat la Palatul Magna Curia, cu răbdarea şi meticulozitatea de aşteptat de la cineva cu o astfel de profesie. Mă uitam cum lucrează şi mă gândeam că ceea ce face el trece de obicei cu mult dincolo de limita unei vieţi omeneşti. O orgă va bucura generaţii de iubitori de Bach de exemplu.
Suma pe care mi-o ceruse pentru reglajele şi acordarea pianului era rezonabilă, mai ales că includea şi drumul de la Cluj la Deva şi retur. E adevărat, nu venise doar pentru pianul nostru, dar asta nu schimbă fundamental datele problemei. Orele treceau, omul mai avea de lucru şi m-a întrebat dacă ştiu vreun loc unde ar putea dormi, ceva cu preţ mic. Dacă nu, am în maşină sac de dormit, fac cald şi mă descurc, a adăugat. Vă reamintesc, eram la început de ianuarie. Exclus, i-am spus, am posibilitatea să vă ofer o cameră la hotel. A acceptat destul de greu, i-am spus că nu este o problemă şi că probabil că vom mai colabora. I-am rezervat camera la hotel şi l-a lăsat lucrând.
A doua zi îmi telefonează. Vă mulţumesc pentru cameră, totul a fost în regulă, m-am odihnit bine şi v-am sunat ca să vă rog să luaţi factura de la hotel. L-am asigurat că o voi lua, ceea ce am şi făcut după puţin timp. Surpriză însă – omul achitase costul camerei, deşi îl asigurasem că nu este o problemă să suportăm costul cazării sale pentru o noapte. I-am telefonat să-i spun că nu era cazul să plătească el. Nu, lăsaţi, mi-a spus, preţul camerei a fost rezonabil şi apoi în înţelegerea noastră nu a intrat cazarea.
O fi o chestie minoră, nu ştiu…. Pe mine însă m-a impresionat, mai ales după negocieri cu mari artişti ai neamului, care nu au acceptat să renunţe la un singur euro din onorariul mai mult decât consistent pe care-l primeau pentru 50 de minute de concert. M-aş fi simţit vinovat să-l las pe fabricantul de orgi să-şi petreacă noaptea în sacul de dormit, în maşină, la început de ianuarie.
