Noul tehnician al Universităţii Petroşani, Ilie Anton (foto, 34 de ani) a păşit cu stângul în tagma antrenorilor de fotbal din judeţ, a fost învins, scor 0-1 (0-0), de Aurul Brad sâmbătă în Spercupa judeţului Hunedoara.
La final, la cald, “Toni” a făcut un scurt rezumat al evoluţiei echipei sale în primul meci oficial al sezonului fotbalistic 2013-2014 în judeţul Hunedoara. Concluzia: “carenţele de pregătire şi neşansa” i-au privat pe jucătorii „Ştiinţei” să câştige încă un trofeu.
„Am făcut un joc bun în Supercupă în ciuda faptului că băieţii au început pregătirea de doar trei săptămâni. Faptul că nu suntem cu pregătirea la zi s-a văzut în debutul jocului, în primele 20 de minute când s-au cam sufocat pe teren. Una peste alta ne-am creat câteva ocazii de a marca însă am dat peste portarul Bradului (Cristian Robciuc – jucătorul meciului n.r.), care a prins o zi bună iar când am reuşit să trecem mingea de el s-a opus bara. Eu cred că aici s-a decis meciul”, a declarat Ilie Anton pentru ŞTIRILE din SPORT de la HUNEDOARA TV.
Unicul gol al Supercupei Hunedoarei a fost marcat de Codruţ Mihăilă în minutul 62.
Sâmbătă, va fi un nou debut pentru Ilie Anton de data aceasta în campionatul judeţean – Liga a IV-a Hunedoara. În prima etapă, Universitatea Petroşani va evolua în deplasare pe terenul Minerului Uricani.
[box border=”full”]
EXTRA – LIGA A IV-A HUNEDOARA
Programul primei etape, sâmbătă 24 august, ora 11:30
#Victoria Călan – CS Vulcan
#CNS Cetate Deva – Aurul Certej
#Hercules Lupeni – Gloria Geoagiu
#Şoimul Băiţa – Dacia Orăştie
#Metalul Crişcior – Aurul Brad
#Minerul Uricani – “U” Petroşani
#Inter Petrila – CFR Simeria
#Jiul Petroşani – Retezatul Haţeg
[/box]