FC Hunedoara a învins, la limită, pe Nuova Becicherecu Mic şi se menţine pe primul loc! Meciul a fost decis de execuţia spectaculoasă a mijlocaşului Flavius Nicula.
FC Hunedoara pune victorie pe victorie în campionat. Ieri, după amiază în etapă intermediară a adumat-o pe a cincia la rând una la limită, însă de ajuns cât să o menţină pe locul 1 în serie – la golaveraj.
În faţa unei asistenţe reduse – demna de un meci „la judeţ” – ambele echipe au avut o evoluţie subţire în prima repriză. Zero pe toate liniile. Jocul nu a fost mai strălucit nici după pauză, însă a fost luminat de golul marcat de mijlocaşul hunedorean Flavius „Keke” Nicula. Fan al brazilianului Kaka, Nicula a decis meciul cu o super execuţie – şut cu dreptul de la 35 de metri mingea a lovit bara transversală înainte de a pica după linia porţii (54’). Apoi, jucătorii gazdă şi-au apărat muncitoreşte şi cu emoţii fragilul avantaj iar la final au dedicat cu bucurie victoria organizatorului de competiţii al FC Hunedoara, Dan Stroia care ieri şi-a serbat ziua de naştere.
Premiere pe teren şi în tribună
Altfel, salutăm revenirea pe teren după o lungă suspendare a portarului Gheorghe Dragotă dar şi vizita „inopinantă” şi scurtă la stadion a principalului finanţator al FC Hunedoara, Alina State – vazută în tribună pentru prima dată în actualul sezon. la
[box border=”full”]
CASETA TEHNICĂ
FC Hunedoara………………..1 (0)
12. Dragotă – 4. Al. Petresc, 5. Homei, 6. Dosan, 22. Lorincz (66’ 8. B. Roiu) – 20. R. Muntean (93’ 30. Uibariu), 25. J. Vajda (cpt;), 21. Şoit (70’ Oct. Drăgan), 10. Pepenar, 27. Fl. Nicula – 18. Lintaru (62’ 9. D. Suciu). Antrenor: Constantin Olariu.
Nuova Becicherecu Mic….0 (0)
93. Rusu – 2. Miheţ, 3. Hodiş, 4. Telescu (cpt;), 5. M. Toma – 6. Zurbagiu, 7. Z. Radu, 9. Molcuţ (76’ 13. Damian), 14. Stefanovici (25’ Mâncaş) – 18. Negruţ (86’ 8. Luţă), Cl. Toma (73’ 10. Centea). Antrenor: Sorin Bălu.
A marcat: Flavius Nicula (54).
Arbitru: Adrian Comănescu. Asistenţi: Daniel Demetrescu şi Alexandru Mihăilă (toţi din Râmnicu Vâlcea). Stadion „Michael Klein”. Spectatori: 100.
[/box]
FOTBAL | ||||||||
LIGA A III-A, SERIA A IV-A | ||||||||
Rezultatele şi marcatorii etapei a VII-a, intermediară, | ||||||||
ieri 8 octombrie | ||||||||
FC Caransebeş – Vulturii Lugoj | 2-1 | |||||||
FCM Reşiţa – Jiul Rovinari | 0-0 | |||||||
Pandurii 2 Târgu Jiu – Ştiinţa Turceni | 3-0 | |||||||
Millenium Giarmata – FC Avrig | 2-1 | |||||||
FC Hunedoara – Nuova Becicherecu Mic | 1-0 | |||||||
Muncitorul Reşiţa stă deoarece Minerul Mătăsari s-a retras. | ||||||||
CLASAMENTUL | ||||||||
1. FC Hunedoara | 6 | 5 | 0 | 1 | 12-2 | 15p | ||
2. FC Caransebeş | 6 | 5 | 0 | 1 | 10-5 | 15p | ||
3. Pandurii 2 Târgu Jiu | 6 | 3 | 2 | 1 | 8-4 | 11p | ||
4. Nuova Becicherecu Mic | 6 | 3 | 2 | 1 | 9-6 | 11p | ||
5. Vulturii Lugoj | 7 | 3 | 3 | 1 | 12-8 | 10p | ||
6. Millenium Giarmata | 6 | 1 | 2 | 3 | 10-9 | 10p | ||
7. Jiul Rovinari | 7 | 1 | 5 | 1 | 6-5 | 8p | ||
8. Muncitorul Reşiţa | 6 | 1 | 3 | 3 | 12-8 | 6p | ||
9. FCM Reşiţa | 5 | 2 | 0 | 3 | 4-8 | 6p | ||
10. Ştiinţa Turceni | 6 | 1 | 4 | 1 | 5-13 | 4p | ||
11. FC Avrig | 7 | 0 | 0 | 7 | 1-22 | 0p | ||
12. MinerulMătăsari | 0 | 0 | 0 | 0 | 0-0 | 0p | ||
NOTA: Echipa Minerul Mătăsari (Gorj) s-a retras din competiţii înainte de începerea | ||||||||
campionatului iar pe rând fiecare echipă va sta câte o etapă. | ||||||||
Programul etapei viitoare, vineri 11 octombrie ora 15:00 | ||||||||
#Jiul Rovinari – FC Caransebeş #Ştiinţa Turceni – AFCM Reşiţa #FC Avrig – Pandurii 2 | ||||||||
Târgu Jiu #Nuova Becicherecu Mic – Millenium Giarmata #FC Hunedoara – Muncitorul Reşiţa |