Titlul este o replică a unui elev de la un liceu de prestigiu situat într-unul dintre cele două municipii mari din zona centrală a judeţului. Nu contează în care, contează că e – se spune – de prestigiu. O profesoară mai silitoare a dorit să pună nişte întrebări mai deştepte la un fel de lecţie despre sănătatea trupului. Fatală greşeală…!
Dezvoltarea unei zone are loc aleatoriu – când urcă, când coboară, mai mult sau mai puţin. Anii de prosperitate nu au ţinut prea mult, nimeni nu ştie când se va trăi ca înainte de criză – nu prea curând, ni se spune. Reiau eu aici o temă care mi se pare că devine din ce în ce mai îngrijorătoare – aceea a scăderii permanente a nivelului de educaţie şi în România, dar şi în orăşelele noastre. Pentru că, ne place sau nu, Deva şi Hunedoara au devenit orăşele, cu cei câte 56.000 de locuitori care le-am mai rămas fiecăreia.
Cum spuneam şi în cazul textului despre galeriile de artă, se poate trăi foarte bine fără multe. Nu vor dispărea nici Deva, nici Hunedoara – doar că regionalizarea le va transforma în reşedinţe secundare, cu mari probleme legate de performanţa urbană. Se renovează monumente, se lucrează la infrastructură, se speră că vor veni turişti şi se organizează evenimente. Toate astea maschează o situaţie de fapt extrem de dură – nu poate fi oprită nici degradarea nivelului de educaţie (acea expresie, „ai carte, ai parte” a devenit parţial inutilă, cartea nu oferă nici o garanţie) şi mai ales nu poate fi oprit nici exodul creierelor – atâtea câte au mai rămas. Nu doar copiii proveniţi din familii modeste sau medii pleacă în oraşe mari sau în străinătate, ci şi din ce în ce mai mulţi copii din familii bine situate material pleacă spre oraşe care oferă mult mai multe oportunităţi, atât materiale cât şi spirituale. În Deva şi Hunedoara organizarea de evenimente de calitate este dificilă, se bazează pe ajutorul unor oameni – din ce în ce mai puţini la număr – care înţeleg importanţa culturii, alta decât cea numită „de masă”, şi multe vin cumva foarte târziu, după ce de ani buni părinţii îşi îndeamnă copiii să-şi caute norocul în oraşele mari sau în ţări străine. Mulţi dintre cei pe care-i cunosc vorbesc cu tristeţe despre plecarea tinerilor, dar foarte puţini şi-ar îndemna copiii să rămână aici.
Trebuie să mărturisesc că nici înfiinţarea unei universităţi nu mi se mai pare că ar rezolva problema. Fără o economie dezvoltată în zonă, ce ar face acei absolvenţi – în cazul în care ar decide să rămână la o posibilă facultate din Deva, în loc să meargă la Bucureşti, Cluj sau Timişoara? Ar pleca… spre Bucureşti, Cluj sau Timişoara. Sau Braşov, Sibiu, Târgu Mureş. Astfel se întâmplă cu cei puţini, buni, care ştiu cine a fost Hypocrate şi le pasă ce a făcut. Mă uit la absolvenţii talentaţi ai Liceului de Arte „Sigismund Toduţă”, de exemplu. Un pianist precum Alexandru Lazăr sau un violonist precum Răzvan Anemţoaei, în prezent unul student la Londra iar celălalt la Bucureşti, ar mai veni la Deva? Foarte puţini dintre foştii elevi – se pot număra pe degetele de la o mână – au revenit ca profesori. Dar nu doar în artă este valabilă situaţia – absolvenţii nu se întorc, zona nu oferă suficiente oportunităţi. Profesorii buni – câţi au mai rămas – se plâng că au din ce în ce mai puţini elevi buni. Şi din ce în ce mai puţini elevi.
Sigur că se va supravieţui, însă depinde de nivelul pe care ni-l dorim. Câţi dintre dvs., cei care aveţi copii în prag de bacalaureat, de exemplu, îi doriţi reveniţi? Mi se pare trist.