Fără să am pretenția că sunt original, voi spune că am scris de mai multe ori, la rubrica mea, despre faptul că mi se pare foarte periculos, pe termen mediu și lung, atentatul la nivelul de educație al populației, prin nenumăratele reforme ale învățământului, prin emisiunile TV tembele, prin impresia generală a oamenilor că în România nu contează educația, ci să fii șmecher, descurcăreț, orientat sau cu pile. Sau să pleci din țară – altfel, posibilitățile de a evolua sunt conjuncturale. Expresii devenite fals-patriotice și melodramatice, gen olimpicii noștri, desemnează categorii de excepție. Sfertodocția și semidoctismul caracteristic multora din cei ce ocupă funcții de conducere vor afecta, pe termen lung, dezvoltarea diverselor sectoare și determină o totală lipsă de încredere în modul de funcționare al institutțiilor.
Cumva, aceste opinii mi-au fost confirmate în mod dramatic. Aflat într-o scurtă vizită la Cracovia, am vizitat muzeul numit Fabrica lui Schindler. Despre modul în care acest muzeu este conceput – un model de muzeu modern, atrăgător și interactiv – voi scrie cu altă ocazie. Spun doar că este vorba despre industriașul german Oskar Schindler, care în timpul celui de al doilea război mondial a salvat de la moarte peste 1000 de evrei, cărora le-a dat slujbe în fabricile sale, deși era membru al partidului nazist și agent secret al Abwehr – serviciul de informații al Germaniei naziste. Regizorul Steven Spielberg i-a dedicat filmul Lista lui Schindler.
Ei bine, în muzeu am aflat că imediat după ce Polonia a fost ocupată de naziști, în 1939, a fost desființată ca stat. Una dintre primele măsuri a vizat însă și desființarea învățământului universitar, a învățământului liceal și a celui gimnazial. Copiii polonezi mergeau la școală doar în clasele primare, unde primeau noțiuni elementare de scris, citit și socotit. Majoritatea profesorilor, în special cei universitari, au fost deportați în lagăre de concentrare, de unde o parte nu s-au mai întors. Naziștii știau deci că distrugerea elitelor unui popor este o lovitură perversă, îndreptată exact împotriva șanselor de dezvoltare ale poporului respectiv.
Norocul polonezilor, dacă poate fi numit așa, a fost că războiul a durat 5 ani.
